Primarul de Miami i-a înmînat lui Lionel Messi cheia orașului

„Aș dori să vă înmînez această cheie pentru tot ceea ce ați făcut pentru orașul nostru, pentru țara noastră și pentru întreaga lume a fotbalului. Vă mulțumesc”, a spus Suarez, potrivit Oxu.Az, citînd ESPN.

Messi a declarat că a fost „o mare onoare” pentru el să primească acest premiu. De asemenea, fotbalistul a spus că el și familia sa se simt „foarte fericiți să locuiască în acest oraș”.

Lionel Messi a ajuns jucător la Inter Miami în 2023. Atacantul argentinian este cel mai bun marcator din istoria echipei. În total, el a jucat 84 de meciuri în toate competițiile, marcînd 74 de goluri și înregistrînd 37 de pase decisive. În acest sezon, el a cîștigat „Gheata de aur”, trofeul acordat celui mai bun marcator al campionatului regulat al Major League Soccer (MLS). În octombrie, fotbalistul și-a prelungit contractul cu Inter Miami pînă în 2028.

Anterior, Messi a evoluat pentru echipa spaniolă Barcelona (2003-2021) și echipa franceză Paris Saint-Germain (2021-2023). În componența echipei naționale a Argentinei, fotbalistul a devenit campion mondial (2022) și de două ori cîștigător al Cupei Americii (2021, 2024), precum și medaliat cu aur la Jocurile Olimpice (2008). Atacantul este de opt ori cîștigător al „Balonului de Aur”.


Preluat de la: Noi.md