Primăria a găsit doi agenți economici vinovați de mirosul urât din oraș

Doi agenți economici vinovați de mirosul urât din oraș au fost debranșați. Anunțul a fost făcut de directorul interimar al „Apă – Canal Chișinău” Anatolie Lichii, în cadrul ședinței săptămânale a primăriei municipale. 

„Noi am fost în teritoriu, am verificat. Saptamana trecută au fost debranșați doi agenti economici, ei au avut dialog cu  Apă – Canal Chișinău, au dat scrisori de garanție, soluții tehnice. La fel continuăm să informăm și ceilalți agenți economici care au depășiri de scrisori și note informative. Continuăm lucrarile ca să nu ajungem la debranșări. Acum lucram mai activ cu toți agenții economici”, a declarat directorul interimar al „Apă – Canal Chișinău”, Anatolie Lichii. 

În acest context, edilul Capitalei a cerut responsabililor să raporteze situația privind prescripțiile remise în adresa agenților economici o dată la trei zile. 

„Vreau să știu exact când vor fi remise în adresa agenților economici prescripțiile privind înlăturarea cauzelor de neconformitate la deversarea apelor uzate în rețeaua publică. Avem situații unde a fost depasită de două mii de ori mai mare concentrația subtanțelor din apele deversate”, a menționat Ion Ceban.

 

 

 


Preluat de la: Publika.md