Prima școală din Morovaia devine muzeu, inclus în oferta turistică a Rezervației „Orheiul Vechi”

„Prima școală din areal rezervației, din S. Morovaia a fost restaurată și conservată prin programul transfrontalier „Istorie și Muzică – valori ce ne uneasc”, iar acum i-am dat o nouă viață prin transformarea acesteia într-un muzeu.” spune Ion Ciobanu, directorul Rezervației, care menționează că cel mai greu de găsit pentru acest muzeu a fost și rămîne literatura, inclusiv didactică, din perioada interbelică.

Școala din s. Morovaia a fost inițial o gospodărie a unui boier din zonă, datînd încă din 1903. Ulterior boierul, fiind un om luminat, a decis să transforme locuința într-o școală pentru copiii din localitățile din zonă. În anii ocupației sovietice școala a fost închisă, fiind redeschisă în 1947, dar acolo predînd alți profesori, pentru că proprietarii au fost deportați. Școala a fost activă pînă la mijlocul anilor 50, apoi a fost definitiv închisă. Vechii proprietari reveniți în țară au vîndut locuința Rezervației.

La evenimentul de redeschidere a muzeului au venit localnici, oaspeți, dar au fost invitați și profesori în etate, care s-au retras din activitate, dar în suflet tot dascăli rămîn. Aceștia au vorbit despre procesul de învățămînt din trecut, despre elevii și șotiile pe care le făceau la timpul lor și despre valorile importante de educat în școală – respectul, dragostea de țară și de neam, toleranța și setea de cunoaștere.

Noul obiectiv turistic, Prima școală din Morovaia, a fost inaugurat la doar o săptămînă după deschiderea oficială a încă două noi obiective turistice – Muzeul de etnografie „Casa țărănească” și Muzeul „Casa meșteșugarilor” din cadrul Rezervației Cultural-Naturale ,,Orheiul Vechi”.

Acestea îmbogățesc esențial oferta turistică a rezervației, care devine tot mai atractivă pentru turiștii din țară și de peste hotare.

Realizarea a fost posibilă datorită proiectului transfrontalier România – Republica Moldova „Istorie și muzică – valori ce ne unesc”, realizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Muzeul Județean Botoșani, din fonduri UE.


Preluat de la: Noi.md