Un tribunal de apel din SUA a anulat suspendarea execuției singurei femei care a primit sentința capitală pronunțată de o instanță federală, scrie digi24.ro.
Lisa Montgomery a strangulat o femeie însărcinată, în Missouri, după care a tăiat-o și i-a luat copilul, în 2004. Dacă execuția va fi aplicată, Montgomery va fi prima femeie deținut federal care va fi ucisă în aproape 70 de ani, potrivit BBC News.
Data de execuție a fost stabilită inițial pentru luna trecută, dar a fost suspendată pentru că avocații ei s-au îmbolnăvit de COVID-19. Execuția a fost reprogramată pentru 12 ianuarie, de către Departamentul de Justiție, dar avocații lui Montgomery au spus că nu se putea stabili o dată în timpul suspendării, fapt aprobat de o instanță.
Însă, vineri, un juriu a concluzionat că acest lucru a fost în conformitate cu legea, permițând executarea. Apărătorii lui Montgomery au declarat că vor depune o petiție pentru reconsiderarea hotărârii.
Ultima femeie executată de guvernul SUA a fost Bonnie Heady, în 1953, potrivit autorităților judiciare americane.
Execuțiile federale fuseseră suspendate timp de 17 ani, însă Donald Trump a decis reluarea lor, la începutul anului trecut. Dacă execuțiile programate vor fi aplicate, Trump va deveni președintele care a vizat cele mai multe pedepse capitale în mai mult de un secol.
Data execuției lui Montgomery este cu doar câteva zile înainte ca președintele ales Joe Biden să preia funcția.
Biden, care decenii în șir a fost un susținător acerb al pedepsei cu moartea, ca senator în Delaware, spune acum că va încerca să pună capăt execuțiilor federale după preluarea funcției.
În decembrie 2004, Montgomery a mers din Kansas până în Missouri, la locuința lui Bobbie Jo Stinnett, sun pretextul de a cumpăra un pui de câine.
„Odată ajunsă aici, Montgomery a atacat-o și a sugrumat-o pe Stinnett, care era însărcinată în opt luni, până când victima și-a pierdut cunoștința”, se spune într-un document judiciar.
Montgomery a tăiat-o apoi Stinnett pentru a-i scoate copilul, pe care l-a luat cu ea, pretinzând apoi că este al ei.
În 2007, un juriu a stabilit pedeapsa cu moartea. Avocații acesteia spun că a suferit leziuni ale creierului din cauza bătăilor primite în copilărie și că ar avea probleme psihice, motiv pentru care nu ar trebui să primească pedeapsa cu moartea.
Preluat de la: Publika.md