Ţara noastră este o republică parlamentară, de aceea atribuţiile şefului statului sunt limitate. Potrivit Constituţiei, preşedintele reprezintă ţara şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale.
Legea Supremă spune că preşedintele este comandantul suprem al forţelor armate şi conduce, pe perioada mandatului său, Consiliul Suprem de Securitate. Tot şeful statului, după consultarea fracţiunilor parlamentare, desemnează candidatul pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul în urma votului de încredere acordat de Parlament. El mai are dreptul la iniţiativă legislativă şi promulgă legile adoptate de parlamentari. Preşedintele poate să dizolve legislativul în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau dacă a fost blocat procesul de adoptare a legilor timp de trei luni. El semnează decrete şi încheie tratate internaţionale în numele ţării şi le supune spre ratificare Parlamentului.
De asemenea, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă ambasadorii. Printre atribuţiile preşedintelui se numără oferirea de distincţii şi medalii, acordarea gradelor militare şi posibilitatea de a graţia. Acesta beneficiază de imunitate și nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate.
Preluat de la: Publika.md