Prețurile la carburanți tot mai stabile: OPEC şi-a diminuat estimările privind creșterea cererii globale de petrol

Stabilitatea prețurilor din ultima perioadă se datorează faptului că Organizația Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi-a diminuat estimările privind creșterea cererii globale de petrol atât pentru anul curent, cât şi pentru anul viitor. Aceasta reprezintă deja cea de-a patra revizuire în scădere consecutivă a perspectivelor realizată de OPEC.

Conform Bloomberg, cea mai mare parte a revizuirii în scădere a producției din anul 2024 este atribuită Chinei. OPEC se aşteaptă la o creştere a cererii în statul asiatic cu doar 450.000 barili/zi, de la un nivel estimat anterior de 580.000 barili/zi, după ce în septembrie consumul motorinei a scăzut pentru a şaptea lună consecutivă.

Contractele futures pentru țițeiul Brent și ele au scăzut vineri, 15.11.2024, sub 72 de dolari per baril, alimentând în continuare temerile că piața mondială a petrolului s-ar putea confrunta în scurt timp cu o ofertă excesivă.

În aceste condiții, pentru următoarele trei zile, 16.11.2024-18.11.2024, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:

– 22,78 lei/litru – pentru benzina COR 95 (- 02 bani); – 19,84 lei/litru – pentru motorina standard (+ 02 bani).

ANRE continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism este unul extrem de transparent și garantează corectitudine maximă la formarea prețurilor pentru produsele petroliere.


Preluat de la: Unimedia.info