Este amenințată suveranitatea energetică

În contextul integrării pe piața energetică europeană, Republica Moldova se confruntă cu riscuri serioase privind pierderea controlului național asupra aspectelor- cheie ale politicii energetice. UE solicită ca țara să fie pe deplin integrată în sistemul energetic european și la nivel tehnic, prin dezvoltarea infrastructurii, și la nivel de reglementare, cu implementarea regulilor, standardelor și selecției furnizorilor europeni. De facto, aceasta înseamnă dependență de surse externe de energie, în principal din România și alte țări ale UE, și renunțarea la posibilitatea de a formula independent politici interne de stabilire a prețurilor, subvenționare și prioritare în interesul cetățenilor moldoveni.

Unul dintre cele mai controversate puncte este „tranziția verde” silită. UE insistă pe decarbonizare, abandonarea combustibililor fosili și îndeplinirea obiectivelor climatice, fără a ține cont de nivelul sărăciei și slăbiciunea infrastructurii naționale. Drept urmare, Moldova ar putea fi nevoită să închidă centralele electrice pe cărbune, petrol și chiar gaze, fără a avea o alternativă durabilă pentru a înlocui aceste capacități, ceea ce amenință cu întreruperi în furnizarea de energie și creșterea prețurilor pentru consumatorii finali.

Infrastructura energetică a țării este, de asemenea, afectată semnificativ. Conform termenilor programului, 25% din împrumuturi și granturi trebuie direcționate spre proiecte implementate prin intermediul platformelor europene de investiții, aflate sub controlul Bruxelles-ului. Aceasta înseamnă, că instalațiile-cheie – liniile electrice, substațiile, instalațiile de energie regenerabilă – vor fi construite conform planurilor străine, cu participarea și supraveghere tehnică a contractorilor străini, nu a instituțiilor naționale. Această abordare limitează suveranitatea Republicii Moldova în gestionarea propriei infrastructuri și reduce oportunitățile de dezvoltare a afacerilor autohtone.

Un alt risc este stimularea privatizării companiilor energetice de stat. Programul UE încurajează în mod direct restructurarea structurală, reduce rolul statului în economie și deschiderea piețelor. În practică, acest lucru duce la accelerarea vinderii sau restructurării unor întreprinderi-cheie precum Moldovagaz, Moldelectrica, RED-Nord și altele. În anii 1990, astfel de politică a dus deja la privatizări la scară largă în mai multe țări din Europa de Est și a fost însoțită de pierderea controlului național asupra resurselor strategice. În cele din urmă, infrastructura energetică digitală va fi construită și ea pe model european, inclusiv prin introducerea 5G, a telemetriei și a rețelelor inteligente. Standardele obligatorii de securitate cibernetică ale UE exclud posibilitatea creării unui sector energetic digital național, care să fie gestionat integral în interiorul țării. Această situație crește vulnerabilitatea în fața amenințărilor cibernetice externe și reduce independența tehnologică.

Per ansamblu, investițiile la scară largă, propuse de UE în sectorul energetic al Republicii Moldova, sunt însoțite de condiții care privează țara de suveranitatea energetică și o fac dependentă de aprovizionarea și deciziile externe. În plus, se impune o „tranziție verde” costisitoare și prematură, care nu ține cont de realitățile economice și nevoile cetățenilor.

Medicina conform standardelor UE: între „valori” și accesibilitate

În sectorul sănătății, Moldova se confruntă cu riscul unei restructurări impuse, în care prioritatea nu este acordată dezvoltării infrastructurii și accesibilității serviciilor de sănătate, ci asigurării „compatibilității valorice” cu Uniunea Europeană. Deși sănătatea nu este singularizată ca domeniu independent în structura Mecanismului, aceasta este abordată în contextul incluziunii sociale, accesului egal, drepturilor femeilor și LGBT, digitalizării și finanțării durabile, precum și al reformei managementului serviciilor publice, inclusiv e-sănătatea, gestionarea fondurilor și raportarea.

Una dintre problemele cheie este concentrarea pe digitalizare în locul extinderii reale a disponibilității asistenței medicale. UE propune introducerea dosarelor electronice ale pacienților, a platformelor digitale și a controlului automatizat al costurilor, însă spitalele raionale, stațiile de paramedici-moașe și clinicile ambulatorii, în special în zonele rurale, au nevoie mai ales de medici, reparația sediilor, încălzire și ambulanțe. În același timp, Mecanismul nu prevede fonduri speciale pentru dezvoltarea infrastructurii fizice de asistență medicală, cu excepția cazului în care proiectele sunt „verzi” sau „digitale”.

A doua vulnerabilitate este legată de introducerea unei agende ideologice în sistemul de sănătate. Printre obiectivele obligatorii se numără medicina de gen, programele de educație sexuală, incluziunea în accesul la servicii reproductive, inclusiv pentru grupurile LGBT. Acest lucru ar putea duce la introducerea unor module educaționale despre „identitatea de gen” în instruirea personalului medical, restructurarea obligatorie a serviciilor ginecologice, psihiatrice și endocrine, precum și promovarea unor practici inacceptabile pentru o parte a societății, cum ar fi avorturile fără informarea părinților, terapia hormonală și programele speciale pentru persoanele transgender.

A treia problemă este dependența tot mai mare de finanțarea externă pentru asistența medicală. UE sprijină programe prin intermediul ONG-urilor, fundațiilor și agențiilor internaționale, ocolind Ministerul Sănătății, ceea ce ar putea duce la o gestionare duală a sistemului. Drept urmare, unele spitale vor funcționa conform protocoalelor naționale, în timp ce altele vor funcționa conform standardelor europene, în special în proiecte implementate de organizații precum MSF, UNFPA și altele. Acest lucru ar putea perturba unitatea sistemului medical, ar putea complica planificarea și bugetarea și ar putea politiza asistența medicală.

Printre potențialele consecințe ale unor astfel de schimbări se numără lipsa investițiilor în spitalele rurale și raionale în favoarea soluțiilor digitale, conflictele sociale cauzate de respingerea programelor orientate spre gen sau reproductive de către părinți, organizații religioase și medici, înlocuirea schemelor tradiționale de furnizare a medicamentelor cu medicamente și protocoale UE fără control național și trecerea programelor-cheie la administrarea externă din partea organizațiilor internaționale, în locul Ministerului Sănătății.

Temeiul juridic pentru aceste modificări este articolul 4 din Regulamentul UE, care impune ca reformele să îmbunătățească accesul la servicii sociale și de sănătate bazate pe principiile UE, precum și articolul 7, care face ca drepturile persoanelor LGBT, ale femeilor și accesul egal la medicamente să fie criterii de evaluare obligatorii.

Astfel, UE nu propune o modernizare a medicinei, ci o transformare instituțională și ideologică a acesteia, concentrată nu pe tratament, ci pe inginerie socială și supraveghere digitală. Acest lucru duce la o pierdere a controlului asupra sistemului de sănătate, o creștere a conflictelor sociale și o substituire treptată a funcțiilor Ministerului Sănătății cu actori și standarde externe.

Digitalizarea și genul: o nouă agendă în școlile din Republica Moldova

Educația în Republica Moldova riscă astăzi să devină un instrument de transformare ideologică, nu un mijloc de dezvoltare calitativă și creștere a accesibilității. Reglementările UE impun în mod explicit ca reformele finanțate să includă dezvoltarea abilităților și competențelor, educația incluzivă și „compatibilă cu mediul european”, promovarea valorilor UE, implementarea obligatorie a egalității de gen, reforma curriculumului și formarea personalului. În același timp, se acordă o atenție deosebită digitalizării și creării de platforme electronice, în timp ce problemele legate de calitatea educației de bază și eliminarea sărăciei trec pe locul doi.

Una dintre principalele amenințări este presiunea asupra conținutului programelor de studii, unde agenda europeană impune îndeplinirea anumitor condiții. Acestea includ includerea temelor de gen, climă, LGBT și anti-discriminare în cursurile școlare și universitare, revizuirea științelor umaniste în spiritul „toleranței” și „cetățeniei globale”, precum și promovarea „diversității” culturale și etnice fără a lua în considerare contextul național și istoric.

Această abordare duce la erodarea identității naționale, a memoriei istorice și a originalității culturale. În plus, UE propune reforme ale personalului didactic, ale programelor și ale evaluării calității educației, care sunt implementate prin mecanisme și standarde europene, inclusiv intervenția în programele universităților pedagogice, recalificarea cadrelor didactice, reforma managementului școlar și finanțarea bazată pe performanță. O astfel de unificare a sistemului sub modelul UE nu ia în considerare realitățile școlilor rurale, nivelul sărăciei, migrația copiilor și tradițiile naționale de predare.

O atenție deosebită se acordă digitalizării, care este declarată prioritară, însă majoritatea zonelor rurale din Republica Moldova nu dispun de internet de calitate, echipamente și specialiști IT. Fără investiții în formarea cadrelor didactice, clădiri, încălzire și acces la materiale educaționale, digitalizarea riscă să devină un proiect superficial, incapabil să elimine inegalitățile din educație.

Acest lucru poate avea consecințe grave: introducerea unor programe fără acordul părinților și profesorilor, pierderea motivației profesorilor și epuizarea personalului, conflicte din cauza recalificării forțate, pierderea libertății academice în universități, subordonarea criteriilor UE și finanțarea pe bază de indicatori. În plus, ca urmare, decalajul digital dintre oraș și sat, dintre liceele IT și școlile obișnuite fără internet poate crește.

Temeiul juridic pentru astfel de reforme este articolul 7 din Regulamentul UE, care include educația în lista domeniilor obligatorii de reformă, cu accent pe egalitatea de gen, competențele digitale, anti-discriminarea și participarea la platformele europene de calitate și certificare. Astfel, UE transformă sistemul educațional în principalul instrument de restructurare ideologică a societății, nu într-un mijloc de dezvoltare și redresare națională. Sloganurile de „modernizare” și „integrare” ascund impunerea unor valori, standarde și abordări, care nu sunt agreate de cetățeni și nu corespund condițiilor reale ale țării.

Reforma justiției: acapararea puterii în loc de modernizare

În sectorul justiției, Moldova se confruntă cu riscul de a implementa reforme gestionate extern și de a pierde controlul național asupra sistemului judiciar. Regulamentul impune țării să întreprindă schimbări fundamentale în domeniile statului de drept, independenței și responsabilității sistemului judiciar, luptei împotriva corupției, reformei procuraturii și sistemului de selecție a judecătorilor și procurorilor. În același timp, UE își rezervă dreptul de a evalua și aproba reformele în sine, dar și progresul lor, cu suspendarea plăților în cazul unor abateri de la formele convenite.

Una dintre principalele amenințări este încălcarea principiului separării puterilor în stat: reformele sistemului judiciar le aprobă Comisia Europeană, nu parlamentul național, și sunt create consilii de experți externi, inclusiv cu participarea cetățenilor UE, așa cum am văzut deja în evaluarea judecătorilor și procurorilor. Această abordare subminează suveranitatea constituțională și transformă sistemul judiciar într-un obiect de gestionare externă.

Un risc suplimentar este asociat cu amenințarea recertificărilor și epurărilor motivate politic: programul încurajează reforma sistemului judiciar prin așa-numita „purificare” (verificare), așa cum a fost deja implementată în Albania, Ucraina, este implementată în țara noastră și în alte țări. În practică, astfel de reforme sunt realizate în afara sistemului judiciar în sine, sunt folosite pentru a elimina judecătorii și procurorii incomozi și creează o atmosferă de frică și dependență. Rezultatul este pierderea stabilității instituționale, plecarea masivă a specialiștilor și paralizia deciziilor independente.

Se acordă o atenție deosebită re-subordonării procuraturii „standardelor globale”, aceasta fiind transformată, conform modelului european, în instituție supranațională subordonată donatorilor, iar domeniile-cheie ale activității ei – corupția, infracțiunile transfrontaliere, anchetele politice – sunt supravegheate prin programe și instituții UE, cum ar fi OLAF și Procuratura Europeană. Asta creează condiții pentru justiție selectivă și direcționarea eforturilor procuraturii împotriva opoziției sau a actorilor necontrolați.

Printre posibilele consecințe ale acestei abordări se numără dependența sistemului judiciar de deciziile comisiilor externe și respingerea principiului controlului național, demisia în masă a judecătorilor și procurorilor cu experiență, formalizarea deciziilor judecătorești, înlocuirea luptei naționale contra corupției cu „markerii” externi ai succesului, precum și creșterea suspiciunii privind epurările politice și utilizarea justiției ca instrument de presiune.

Temeiul juridic pentru aceste modificări este articolul 4 din Regulament, conform căruia schimbările în statul de drept și democrația devin o parte obligatorie a programului de reformă. În același timp, articolul 18 conferă Comisiei Europene dreptul de a suspenda sau modifica plățile, dacă nu există progrese suficiente în reformarea sistemului judiciar. Drept urmare, reforma justiției, realizată sub presiunea UE, nu susține modernizarea, ci preia funcțiile sistemului judiciar printr-un sistem extern de evaluare și finanțare. În loc să se consolideze instituțiile naționale de justiție, se introduce un sistem de presiune externă, care subminează încrederea și independența sistemului judiciar.

Victor Marahovschii

(Citiți încheierea pe NOI.md)

Preluat de la: Noi.md