Preşedintele Nicolas Maduro a dat luni şefei Delegaţiei Uniunii Europene la Caracas 72 de ore pentru a părăsi Venezuela, ca reacţie la sancţiunile adoptate în aceeaşi zi de către UE la adresa a 11 funcţionari venezueleni, transmite AFP.
Preşedintele socialist a anunţat expulzarea reprezentantei UE, Isabel Brilhante Pedrosa, într-un discurs pronunţat la palatul prezidenţial Miraflores.
„Cine sunt ei să încerce să se impună prin ameninţare? Cine sunt ei? Ajunge! De aceea am decis să dau 72 de ore ambasadoarei UE pentru a ne părăsi ţara”, a declarat Nicolas Maduro.
„Vom rezolva acest lucru în 72 de ore (…) Îi vom oferi un avion pentru a pleca, dar ne vom pune lucrurile în ordine cu Uniunea Europeană”, a continuat şeful statului venezuelean.
Venezuela a suspendat zborurile comerciale ca urmare a pandemiei noului coronavirus, aminteşte France Presse.
UE a sancţionat luni 11 oficiali venezueleni implicaţi în acţiuni împotriva opozanţilor guvernului preşedintelui Nicolas Maduro, printre care Luis Parra, care în luna mai a încercat să ia locul opozantului Guaido la conducerea parlamentului.
„Pretinsa alegere a lui Luis Parra nu a fost legitimă deoarece aceasta nu a respectat procedurile juridice şi nici principiile constituţionale democratice”, a estimat UE.
Juan Guaido este recunoscut drept preşedinte interimar al Venezuelei de aproximativ 50 de ţări.
Venezuela a fost în 2017 prima ţară din America Latină care a făcut obiectul unor sancţiuni din partea UE, scrie agerpres.ro.
Preluat de la: Publika.md