Președintele fracțiunii PSRM din Parlament, Corneliu Furculiță, a fost diagnosticat cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de deputat pe pagina sa de Facebook. Este al treilea caz activ de COVID-19 în legislativ. Cel mai probabil, nici în această săptămână nu va avea loc ședința plenară. Acest lucru i-a nemulțumit pe deputații Platformei DA, care au cerut deblocarea activității forului legislativ.
Corneliu Furculiță a scris că de câteva zile este autoizolat și primește tratamentul recomandat de medici. Furculiță mai spune că se simte bine și speră că, în scurt timp, va reveni la regimul obișnuit de activitate.
Secretariatul Parlamentului a confirmat încă luni, pentru postul nostru de televiziune, că un deputat PSRM este infectat cu COVID-19. Informația nu a fost însă confirmată de serviciul de presă al socialiștilor, dar nici de colegii lui Furculiță, care ne-au spus că nu cunosc nimic.
Corneliu Furculiță este al treilea deputat diagnosticat cu această boală, în ultimele zile. În prezent, se tratează de COVID-19 și deputații PRO MOLDOVA, Ruxanda Glavan și Oleg Sîrbu. Din acest motiv, președintele legislativului, Zinaida Greceanîi, a emis luni o dispoziție potrivit căreia, toate ședințele comisiilor parlamentare se vor desfășura online. Nu se vorbește însă nimic despre ședințele plenare, care, de altfel, nu au mai fost organizate de două săptămâni. Situația i-a revoltat pe parlamentarii Platformei DA, care acuză că se încearcă blocarea activității Parlamentului. Potrivit vicepreședintelui legislativului Alexandru Slusari, dispoziția semnată de Greceanîi nu a fost aprobată în cadrul Biroul Permanent, așa cum ar fi trebuit.
„Doamna președinte se duce la „nariaduri”, la „planiorcă” la Dodon, acolo primește indicațiile și doamna, depășind, evident, limitele competențelor, decide de una singură că tot Parlamentul o să fie blocat. Noi, cei de la Platforma DA, nu suntem de acord să stăm ca mobila. „, a declarat vicepreședintele Parlamentului din partea Platformei DA, Alexandru Slusari.
Solicitată pentru o reacție, purtătorul de cuvânt al instituției prezidențiale, Carmena Sterpu, ne-a spus că nu comentează afirmațiile lui Alexandru Slusari. Am cerut un comentariu și din partea serviciului de presă al Parlamentului, dar, deocamdată, nu am primit un răspuns.
Anterior, alți doi parlamentari din PRO MOLDOVA au fost testați pozitiv la COVID-19. Este vorba despre Corneliu Padnevici și Ghenadie Verdeș. Totodată, au mai fost diagnosticați cu noul coronavirus doi deputați din Partidul ȘOR, Igor Himici şi Vladimir Vitiuc, dar și deputatul Platformei DA, Arina Spătaru, democratul Eugeniu Nichiforciuc şi socialistul Vladimir Mizdrenco. Ei s-au tratat deja. De asemenea, s-au infectat cu noul coronavirus și câțiva angajaţi ai Secretariatului Parlamentului. Atunci, printr-o dispoziție a președintelui Parlamentului, deputații au stat în carantină.
Preluat de la: Publika.md