Președintele CC, Vladimir Țurcan are o opinie SEPARATĂ pe un dosar de la care s-a ABȚINUT

Judecătii Serghei Țurcan, Nicolae Roșca, Liuba Șova și Domnica Manole au decis că Legea Supremă nu stabilește nicio excepție de la obligativitatea prezentării angajării răspunderii asupra unui proiect de lege în şedinţa plenară, în schimb ceilalți doi judecători ai Curții Constituționale (CC) – Eduard Ababei și Vladimir Țurcan și-au exprimat o opinie SEPARATĂ, deși anterior ex-socialistul Țurcan s-a abținut să participe la dezbateri…

Cu toate că Vladimir Țurcan s-a ABȚINUT dar publicat o opinie separată în care consideră că în situații excepționale, în care există riscuri la adresa vieții și a sănătății, lipsa cvorumului poate fi motivată, iar ședința consumată din momentul venirii premierului în sala de plen, dacă deputaților li se comunică din timp textul prin alte mijloace.

Opinia separată a lui Țurcan este publică pe site-ul CC. 

Ședința Parlamentului din 2 aprilie nu a avut loc din lipsă de cvorum. Deputații PSRM și PDM nu au venit la ședință în ziua în care premierul Ion Chicu trebuia să prezinte proiectul privind asumarea răspunderii asupra Legii nr. 56.

La începutul ședinței de luni, făcând referință la unele reacții în spațiul public cu privire la decizia din 9 aprilie 2020, Președintele Curții Constituționale a anunțat despre abținerea sa de la examinarea sesizărilor sus-menționate. Plenul Curții a admis declarația de abținere a judecătorului Vladimir ȚURCAN și respectiv ședința Curții a continuat în lipsa acestuia.

Amintim că Vladimir Țurcan a absolvit facultatea de drept în 1976 la Moscova.
Preluat de la: Timpul.md