Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, după ce a început să dezvolte simptome, relatează BBC, transmite digi24.ro.
Bolsonaro, care a încercat să minimalizeze în mod repetat amploarea pandemiei numind coronavirusul „doar o mică gripă”, a început să dezvolte simptome, printre care febră, iar după un test făcut luni, a fost confirmat pozitiv cu coronavirus.
Bolsonaro a participat la mai mult evenimente publice fără mască, chiar și atunci când regulile îl obligau să o facă. Duminică, cu o zi înainte să fie testat, ministrul de Externe brazilia a publicat o fotografie pe Twitter cu președintele stând la o masă, fără măști și fără să respecte vreo regulă de distanțare.
Brazilia este a doua cea mai afectată țară de pe mapamond – numărul infectărilor a depășit 1,5 milioane, iar numărul deceselor a depășit 65.000.
Preluat de la: Publika.md