Preşedinta Ungariei a demisionat

Ea ş-a întrerupt o vizită oficială în Qatar şi s-a întors sîmbătă, pe neaşteptate, la Budapesta pentru a face anunţul.

În încheierea alocuţiunii sale, ea le-a mulțumit celor care au sprijinit-o şi celor cu care a lucrat, dar, mai ales, familiei sale.

Tot sîmbătă, fostul ministru al justiţiei, Judit Varga, a anunțat în rețelele sociale că va demisiona din funcţia de parlamentar Fidesz, asumîndu-şi responsabilitatea pentru această decizie. Şi ea a anunţat că se retrage din viaţa publică.


Preluat de la: Noi.md