Premierul japonez i-a oferit cadouri neașteptate lui Biden

Printre cadouri s-au numărat o geantă, un tricou, căni, farfurii, precum și figurine cu frații Mario, prințesa Peach și dinozaurul Yoshi din popularul joc video.

În plus, în timpul vizitei sale oficiale în SUA, premierul japonez i-a oferit lui Biden o ceașcă personalizată și un stilou lăcuit, făcute special pentru liderul american, relatează Mir24.

De asemenea, soția premierului Yuko Kishida i-a dăruit Primei Doamne a SUA, Jill Biden, un pandantiv, cercei și o brățară din cupru din orașul Takaoka, care a fost un centru important pentru producția de produse din metal în Japonia.


Preluat de la: Noi.md