Premierul Chicu, la ceremonia de acordare a ajutorului umanitar de către România: Mă închin și mulțumesc pentru efortul oferit de frați pentru frați

Premierul Ion Chicu a mulțumit Guvernului român pentru asistența umanitară acordată Republicii Moldova în lupta cu COVID-19. Potrivit prim-ministrului, ajutorul venit de peste Prut se va transforma în vieți salvate și pacienți tratați.

„Salutăm, aici, la Chișinău, acest convoi pe cât de mare pe atât de frumos. Mulțumim din inimă poporului român pentru acest efort frățesc. Apreciem enorm generozitatea fraților noștri și înțelegem că valorea acestui ajutor este mult mai mare pentru că este oferit în situația când la toți le este greu. Este prima dată când particip la o ceremonie de acest gen, deși noi am beneficiat de mai mult suport din partea mai multor țări. Mă închin și mulțumesc pentru un asemenea efort, oferit de frați pentru frați. Toată lumea trece prin momente complicate, în special le este greu țărilor mici, cu economii firave și în tranziție, cum e și Moldova. Anume acum ne este util suportul fraților de peste Prut. Nu m-am îndoit niciodată că România va ajuta Republica Moldova, așa cum o face de mulți ani și sunt sigur că ne va fi alături mulți ani înainte. Vă mulțumim frățește pentru acest ajutor. Gestul Guvernului României arată că epidemia pentru noi este și o oportunitate de a consolida relațiile frățești între malurile Prutului. Sunt sigur că acest convoi de camioane trezește emoții și lasă urme adânci sufletelor oamenilor de ambele maluri ale Prutului”, a declarat Ion Chicu.

PUBLIKA.MD amintește că România a acordat Republicii Moldova un ajutor umanitar în valoare de 3,5 milioane euro, care a ajuns, astăzi, la Chișinău.

Ajutorul umanitar constă în 500 de mii de măşti de protecţie, 25 de mii de combinezoane, câte cinci mii de viziere şi ochelari de protecţie, 200 de mii de mănuşi, 2.800 de cutii de medicamente, zece izolete pentru transportul pe targă şi 80 de mii de litri de alcool sanitar. 


Preluat de la: Publika.md