Pregătiri pentru sezonul estival la Vadul lui Vodă. Câți bani vor scoate moldovenii pentru o zi de odihnă

Pandemia coronavirus nu îi împiedică pe administratorii taberelor de odihnă din ţară să înceapă pregătirile pentrul sezonul estival. În pensiunile de la Vadul lui Vodă se munceşte din greu, iar plaja este deja amenajată. Preţurile pentru o zi de odihnă încep de la 100 de lei şi ajung până la 1.200 de lei.

”În primul rând s-a afânat nisipul pe plajă, s-a făcut o arătură adâncă, s-a cultivat pentru distrugerea tuturor bacteriilor. Se coseşte în scopul evitării căpușelor. Strângem gunoiul”, a menționat angajatul Spaţii Verzi, Tudor Voicu.

Cea mai ieftină opţiune este o cameră într-o căsuţă de lemn. Aici cazarea costă 100 de lei pentru 24 de ore. În staţiunile de tip hotel, cazarea poate ajunge până la 1.200 de lei pentru o noapte.

”Aici avem un număr de lux din două odăi. Dormitorul şi camera de odihnă pentru o familie cu doi sau trei copii. Este frigider, televizor, aer condiţionat”, a spus administratorul pensiunii, Valentina Spânu.

Primarul oraşului Vadul lui Vodă spune că, în curând, în zona de agrement ar putea fi amenajată o pistă pentru ciclişti.

”Facem condiţii pentru oameni, mai bune. Şi unul din obiectele noi pe care vrem să le facem anul acesta este lucrările de construcţie a pavajului pentru pietoni şi ciclişti. Lățimea acestuia este de doi, trei metri. De-a lungul râului Nistru de la Vadul lui Vodă până la plajă. Lungimea acestui pavaj este de doi kilometri”, a afirmat primarul oraşului Vadul lui Vodă, Iurie Onofriciuc.


Preluat de la: Publika.md