Pregătirile de Paştele Blajinilor sunt în toi. Niciun virus nu îi împiedică pe moldoveni să-şi facă datoria faţă de răposaţi, aşa că Piaţa Centrală, abia redeschisă, este luată cu asalt. Cea mai mare forfotă a fost în zona cu veselă. Oamenii au căutat lucruri bune, la preţuri accesibile.
„Căutăm farfurii. Farfurii vreau. Am luat câteva pahare, şerveţele şi ajunge. În trei locuri în cimitir să te duci, iese scump. Avem mulţi fraţi, surori, părinţi, nu avem încotro trebuie să mergem”.
– Căutăm ceva din veselă să cumpărăm.
– Cum vi se par preţurile?
– Nu cunoaştem bine preţurile, cât vor costa, atât vom achita, indiferent.
Comercianţii spun că preţurile pentru pomeni au rămas neschimbate.
„Avem de toate celea. Ieftin, bun şi mult în kilă”.
– Oamenii caută mai mult farfurii, cratițe şi cam atât.
– Preţurile cum sunt?
– Nu le-am ridicat, sunt la fel. Nu au crescut, din potrivă, au căzut pe alocuri.
Unii au spus că îşi vor pomeni răposaţii de acasă, alţii, cu frica în sân, vor merge în cimitire.
„O să ne echipăm corespunzător, nu văd de ce să nu plecăm! O să plecăm ca toată lumea, câte unul, cum este regula”.
– Veţi merge la cimitir în acest an?
– Dacă ne vor permite, vom merge.
– De coronavirus nu aveţi frică, spuneţi că veţi merge la cimitir?
– Ea acolo nu este, acolo doar morţi sunt!
– Vom respecta legea, un metru distanţă de la alte persoane, cu mască şi mănuşi, totul ca la carte vom merge.
– Şi atunci nu vă e frică, da?
– Ei, este un pic, dar virusul are calea lui, noi a noastră.
Specialiştii din domeniul sănătăţii îi îndeamnă însă pe oameni să-şi pomenească răposaţii de acasă.
„Rămâneţi acasă în continuare, mai ales cei din grupurile de risc. La Paștele Blajinilor vă invit încă odată să rămâneţi acasă!”, a comunicat şeful ANSP, Nicolae Furtună.
Cu un asemenea îndemn a venit şi ministrul Educaţiei, Igor Şarov, într-o postare pe Facebook.
„În zilele de odihnă ce urmează ar fi bine să stăm acasă, să ne amintim de cei care nu mai sunt printre noi de acasă, în sânul familiei, şi să evităm aglomerațiile din cimitire”, a scris demnitarul.
În acest an, printr-o decizie a Mitropoliei Moldovei, Paștele Blajinilor a fost amânat pentru zilele de 7 şi 8 iunie.
Preluat de la: Publika.md