Precizare IMPORTANTĂ: Persoanele cu pensia stabilită în baza acordurilor internaţionale au dreptul la reexaminarea pensiei

Beneficiarii de pensii pentru limită de vârstă, stabilite în baza acordurilor internaţionale, dar care domiciliază pe teritoriul altui stat parte la acord, tot au dreptul la reexaminarea pensiei.

Potrivit CNAS, începând cu 1 iulie se pot adresa persoanele, care şi-au stabilit pensia pentru limită de vârstă după 1 ianuarie 1999 şi au activat după stabilirea acestei prestaţii sociale nu mai puțin de 10 ani.

În acest sens solicitanții urmează să depună personal cererea (formularul) privind acordarea prestațiilor cu mențiunea ”reexaminarea pensiei pentru activitatea realizată după stabilirea/reexaminarea pensiei”, copia unui act de identitate și a carnetului de muncă la instituţia competentă a statului de domiciliu sau la Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova.

Noile drepturi la pensie se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea şi actele necesare la organul de asigurări sociale.

De menţionat, că la momentul actual CNAS aplică 13 acorduri internaţionale în domeniul securităţii sociale semnate cu Bulgaria, România, Portugalia, Cehia, Austria, Polonia, Estonia, Marele Ducat de Luxemburg, Belgia, Ungaria, Lituania, Germania, Turcia, în baza cărora s-au stabilit peste 900 de pensii.

 


Preluat de la: Publika.md