Povestea românului din Hong Kong care a devenit „mogulul măștilor”. A vândut în Asia și Europa și vrea să facă fabrică în România

Un antreprenor român stabilit în Hong Kong a devenit în doar patru luni „mogulul măștilor de protecție”. Ovidiu Olea activează în domeniul fintech, iar în perioada acesta, în care toată lumea este lovită de criză, a intuit o oportunitate uriașă de afaceri.

Olea, antreprenor fintech până în urmă cu câteva luni, a ajuns să vândă circa 50 de milioane de măşti de protecţie în Asia şi Europa, iar în curând va începe producţia proprie în România.

Afacerea cu măşti a lui Ovidiu Olea a început la finalul lunii ianuarie, când a dorit să cumpere măşti pentru cei 20 de angajaţi ai firmei sale. Găsirea acestora a fost însă foarte dificilă, motiv pentru care el a văzut o oportunitate în comercializarea acestor produse. A importat ulterior 500.000 măşti din Africa de Sud, care s-au epuizat în doar 6 ore. 

„Dacă Ovidiu Olea este uimit de faptul că s-a transformat dintr-un antreprenor în finanţe într-un mogul al măştilor în numai patru luni, nu arată niciun semn că ar fi. Tranziţia a început inofensiv. La sfârşitul lunii ianuarie, când coronavirusul s-a extins dincolo de Wuhan, Olea a decis că va cumpăra măşti pentru angajaţii săi. Locuieşte în Hong Kong, unde conduce o firmă de tehnologie de plată. Personalul său nu este mare – doar 20 de angajaţi – dar găsirea chiar şi a câteva sute de măşti s-a dovedit a fi grea. O parte a problemei a fost că anul trecut, după ce protestatarii din Hong Kong au folosit măşti pentru a-şi ascunde identitatea, guvernul chinez a restricţionat proviziile de pe continent.

Înainte de pandemie, jumătate din măştile lumii erau fabricate în China; acum, odată cu producerea în regim forţat, această cifră poate ajunge la 85%. Dacă China nu îţi trimite măşti, probabil că nu vei avea. Nu avem măşti, au spus farmaciile locale. Olea, dar dacă găsiţi dumneavoastră, le vom cumpărăm noi de la dvs„, scrie cotidianul britanic The Guardian despre Ovidiu Olea.

Ovidiu Olea a continuat apoi să cumpere măşti N95, devenind distribuitor în luna martie de măşti cu trei pliuri chinezeşti, cele mai populare în acest moment. A ajuns să colaboreze cu guvernul din Hong Kong, dar şi cu mai multe ţări europene.

În Africa este dezvoltată industria minieră, aşa că am găsit compania asta nu foarte mare, aş zice de mărime medie, care furnizează măşti pe întregul continent, de la Maroc la Congo şi până la Africa de Sud. Ei îşi făceau treaba lor, aveau o producţie constantă de măşti pe care o cumpăra industria minieră, nu se îmbogăţeau, dar nici nu o duceau rău”, a declarat Ovidiu Olea.

Având în vedere că aveam bani în bancă şi nu făceam nimic cu ei, am zis să fac o investiţie. Domeniul meu de activitate fiind sistemele de plată ştiam nişte administratori de farmacii cu desfacere la public. I-am sunat, i-am întrebat dacă le convine preţul şi mi le-au cumpărat toate în mai puţin de un minut, în condiţiile în care eu nici nu le aveam”, a mai spus el.

Ovidiu Olea a angajat o firmă de securitate în Africa de Sud pentru a-i asigura protecţia transporturilor. 3 maşini şi 6 oameni înarmaţi au însoţit convoiul cu măşti de la Durban la Johannesburg, circa 500 de kilometri.

„.. Mişunau mai mulţi indivizi în jurul fabricii şi dădeau bani grei şoferilor de camioane pentru a le preda măştile. E foarte simplu să cumperi arme în Africa de Sud. Iniţial, era vorba despre un transport de 35 de minute, de la fabrică la aeroportul din oraş, apoi la aeroportul din Johannesburg şi de acolo, pe cale aeriană, în Hong Kong. Dar a apărut o problemă, având în vedere că marfa nu putea fi transportată cu avionul din Durban (oraşul unde se afla fabrica de măşti-nr) la Johannesburg. Drumul de circa 500 de kilometri, de vreo 14 ore, trebuia făcut cu TIR-ul”, a mai povestit Olea.

Ovidiu Olea spune că va deveni şi producător de măşti în România. El vrea să deschidă o fabrică de măşti pentru copii, cu utilaje aduse din China şi Taiwan.

Într-o primă fază, din China nu puteai să scoţi astfel de utilaje pentru că făceau parte din industria strategică. În Taiwan, nu prea se fabricau astfel de utilaje pentru măşti de copii, astfel că preţul era foarte ridicat. Între timp, China a permis exportul şi am cumpărat de acolo. Ideea era să le aduc în România, dar este problemă cu transportul, având în vedere restricţiile de circulaţie. Trebuie să mă duc la faţa locului, să găsesc teren, parteneri, muncitori, constructori. Din necesitate, prima maşină o vom instala în Hong Kong, asta ne va ajuta să vedem cum merge treaba”, a mai spus el.

Ovidiu Olea spună că preţul materialelor care filtrează aerul a crescut de la 2.500 euro la 70.000 euro pe tonă.


Preluat de la: Publika.md