A fost de două ori arestată, scăpând de majoritatea acuzaţiilor în lipsă de probe. A activat timp de o jumătate de secol şi se crede că a ucis până la 150 de oameni. Cea mai temută asasină a Europei de Est a fost o bunicuţă din Serbia, cunoscută ca baba Anujka.
Oammeni din ţinuturi îndepărtate apelau la baba Anujka pentru leacuri. Îi plăcea să se laude că tratamentele ei nu dădeau greş niciodată, că până şi aristocraţii o căutau pentru tămăduirea micilor neplăceri zilnice. Şi tocmai aici era problema: pentru o sumă suficientă, baba Anujka prepara şi leacul pentru a îndepărta din cale câte o persoană devenită incomodă. Victimele ei au fost mereu doar bărbaţi, care părăseau această lume cumva pe neobservate, la mai multe zile de la administrarea otrăvii.
Baba Anujka, pe numele ei de botez Ana Draxin, s-a născut în România cândva prin 1837 ca fiică a unui negustor de vite, dar încă din copilărie familia ei a trăit în Petrovasâla, în Banatul sârbesc. La 20 de ani s-a molipsit de sifilis de la un soldat austriac, trăind de atunci un timp în izolare şi studiind medicina tradiţională. S-a măritat la insistenţele tatălui ei cu un moşier mai în vârstă cu 20 de ani, căruia i-a născut 11 copii (dintre care 10 nu au trăit până la maturitate). După moartea soţului şi-a amenajat propriul laborator şi a început să-şi prepare poţiunile.
Cel mai cunoscut leac al babei Anujka era o combinaţie de arsenic, mercur şi seminţe din plante etnobotanice, despre care afirma că rezolvă toate grijile – materiale ori în căsnicie – ale clientului. Îşi întreba de fiecare dată pacienţii cât de gravă e problema care se cere a fi rezolvată: se referea prin aceasta la greutatea celui care urma să fie lichidat, pentru ca vrăjitoarea să poată adapta astfel doza ingredientelor. Le promitea clienţilor îndepărtarea grijilor în maxim 8 zile şi cerea 5000 de dinari pentru o sticluţă din leacul miraculos. Uneori oferea tratamentul în formă diluată, care să provoace doar îmbolnăvirea celor care voiau să scape de serviciul militar.
Nu se ştie exact câţi oameni a trimis pe lumea cealaltă vrăjitoarea Banatului. De multe ori familiile care au apelat la ajutorul ei au refuzat autopsia, pentru ca otrăvirea să nu poată fi demonstrată. A scăpat de prima arestare în 1914, dar nu a avut acelaşi noroc 14 ani mai târziu, când autorităţile i-au putut dovedi pentru prima oară implicarea în moartea unui bărbat. Greşeala a fost faptul că în acel caz anume, băutura nu a fost preparată de însăşi baba Anujka, ci de o asistentă. Leacul nefiind la fel de puternic, victima a apucat să consulte un medic înainte de moarte.
„În viaţa mea nu am văzut otravă. Eu am pregătit doar leacuri, dar acelea erau complet inofensive„, declara vrăjitoarea în faţa tribunalului.
În faţa Instanţei a depus mărturie o femeie care a recunoscut plata a 5.000 de dinari pentru sticluţa ucigaşă. Baba Anuica, pe atunci în vârstă de 92 de ani, s-a ridicat şi a pălmuit martorul, moment în care judecătorul a ameninţat că o va îndepărta în lanţuri din sală. În jurul procesului s-a creat o mare vâlvă, ziarele din Europa şi Statele Unite pândindu-i toate detaliile. Baba Anujka a fost condamnată la 15 ani de închisoare, dar nu şi-a executat întreaga pedeapsă, fiind graţiată în 1936, la vârsta de 100 de ani.
Preluat de la: Timpul.md