Cazul fetiței din comuna Șuletea, județul Vaslui, care i-a scris primarului să-i dea un telefon cu împrumut, pentru a putea învăța pe timpul carantinei, a depășit de mult granițele țării. Povestea ei a ajuns până în Germania, dar și în Australia. scrie libertatea.ro.
Reprezentanți ai unor companii din Australia vor trimite bani pentru copiii nevoiași din Șuletea, a notat Mediafax. Fetița din Șuletea i-a scris primarului să-i împrumute un telefon sau să-i ia unul în rate, pe care ar fi urmat să-l plătească din propria alocație, pentru a putea participa la lecțiile online. Primarul din Șuletea a spus că, după ce s-a mediatizat doleanța fetiței, tot mai mulți copii sărmani din localitate primesc telefoane sau tablete.
„Fetița este eroul comunei noastre. Datorită ei, foarte mulți copii nevoiași vor fi ajutaați. Eu nu voi face niciun tabel, o să rog fiecare diriginte sau fiecare învățător să stabilească cui îi vor da aceste mijloace de comunicare. Numai astăzi au venit 5-7 tablete și vreo 6 telefoane. Au ajuns prin curier, prin Poșta Română. Sunt bucuros că românul este solidar, răspunde la nevoile celor mai necăjiți”, a declarat Ciprian Robert Tamaș, primarul din Șuletea.
„Sunt oameni din afara granițelor țării, din Germania. Chiar astăzi am fost sunat din Australia de oameni care spuneau că au toată încrederea să trimită niște bani. În plus, o companie va asigura 37 de telefoane. Vor sponsoriza, cu internet, cu abonament, cu tot”, a mai spus primarul. Numai la școala din Șuletea sunt circa 30 de elevi care n-au telefoane sau tablete.
Preluat de la: Publika.md