„Postești? Arată aceasta prin milostenie, prin iertare, prin dragoste!” – Cuvântul Preasfințitului Părinte Nectarie de Bogdania, în a treia zi din Post

În a treia seară a Postului Mare, miercuri, 5 martie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, la Paraclisul Mitropolitan a fost săvârșită slujba Pavecerniței Mari, unită cu partea a treia a Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din administrația Centrului Eparhial.

În această atmosferă de rugăciune și smerenie, credincioșii prezenți s-au adâncit în cuvintele pline de pocăință ale Canonului Sfântului Andrei Criteanul, una dintre cele mai mișcătoare creații liturgice ale Ortodoxiei, ce cheamă sufletul omului la întoarcerea către Dumnezeu prin lacrimi și îndreptare.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre mila dumnezeiască, evidențiind faptul că această virtute este temelia adevăratei pocăințe:

„Dacă dreptatea lui Dumnezeu este neclintită precum o stâncă, mila Sa este asemenea unui ocean fără margini, în care fiecare lacrimă a păcătosului se preface în mărgăritar de pocăință. Domnul nu osândește pe cel ce se întoarce, ci îl primește cu brațele deschise, asemenea tatălui iubitor din pilda fiului risipitor.”

Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii să cultive nu doar postul de bucate, ci și postul inimii, al gândurilor și al faptelor, căci adevărata înfrânare este aceea care luminează sufletul și apropie omul de Dumnezeu:

„Postești? Arată aceasta prin milostenie, prin iertare, prin dragoste! În ziua cea mare a Judecății, Hristos nu ne va întreba cât am postit, ci cât am iubit.”

De asemenea, ierarhul a subliniat că mila este cheia care deschide porțile Împărăției cerurilor:

„Sfântul Efrem Sirul spune că, dacă vrem să primim milă de la Dumnezeu, trebuie mai întâi să o arătăm aproapelui nostru. Cine ridică pe cel căzut, va fi și el ridicat; cine iartă, va fi iertat; cine dăruiește, va primi. Căci în ceasul cel mare al întâlnirii noastre cu Hristos, singura măsură după care vom fi judecați este măsura milei.”

Credincioșii au primit aceste îndemnuri ca pe o lumină călăuzitoare în călătoria duhovnicească a Postului Mare, înțelegând că pocăința adevărată nu este doar o schimbare a obiceiurilor exterioare, ci o transformare a inimii prin iubire, smerenie și milostenie.


Preluat de la: Timpul.md