Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, a solicitat Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, să verifice legalitatea acțiunilor prin care Igor Dodon a contractat în anul 2013 un credit de 1.477.000 MDL de la „Victoriabank” la o rată anuală de 8%.
Popșoi menționează că „în acea perioadă bancă era controlată de Vladimir Plahotniuc” și cere PG să verifice de de Dodon a obținut creditul în „condiții preferențiale”.
„Am solicitat verificarea cum a fost oferit acel împrumut și de ce Igor Dodon, aflat în serviciul public, a obținut acest credit în condiții prefențiale, ținând cont că în perioada respectivă rata dobânzii la asemenea împrumuturi pentru clienți obișnuiți era în jur de 13%. La fel de suspect este și acordarea unei sume atât de mari unui angajat cu salariu oficial destul de modest și fără o istorie creditară. De asemenea, am solicitat verificarea modului în care a fost efectuată plata ratelor lunare pentru rambursarea împrumutului (dacă au fost), cine a efectuat plățile, dar și modul în care acestea corespund veniturilor declarate oficial în acea perioadă a familiei Dodon, ținând cont și de alte cheltuieli, inclusiv călătorii în destinații exotice”, se arată în solicitarea lui Popșoi.
Totodată, vicepreședintele Parlamentului a ținut să sublinieze că „pretinderea, acceptarea sau primirea, de către o persoană publică de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă (inclusiv sub formă de reducere nemotivată la rata dobânzii, comparativ cu ofertele pentru clienții obișnuiți), ce nu i se cuvin, cad sub incidența art. 324 Cod Penal alin.(3) lit.a) – Corupere pasivă, unde persoana cu înaltă funcție de răspundere este pasibilă de pedeapsă penală de la 7 la 15 ani”.
Preluat de la: Timpul.md