Popovici, despre alocațiile lunare pentru elevii: ”Seamănă mai mult cu o mituire a părinților”

Un regulament în acest sens a fost aprobat de Executiv. Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, proiectul va contribui la o mai bună pregătire a elevilor pentru viitor. Într-un comentariu, fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici, a declarat că decizia Guvernului seamănă mai mult cu o mituire a părinților, decât cu o dorință sinceră a autorităților de a ridica nivelul de educație al elevilor din mediul rural.

„Și ce se întâmplă peste doi ani? Mai degrabă se creează impresia că această decizie este o mită oferită părinților ca să renunțe la orice formă de protest privind închiderea școlilor și nimic altceva. Noi nu putem opri acest proces demografic nefast pentru Republica Moldova, am trecut linia roșie și nu vom putea reveni niciodată la numărul populației de odinioară, dar apare întrebarea ce putem sau ce trebuie să facem. Putem doar să încetinim ritmul acestei degradări demografice din Republica Moldova, dar nu să stimulăm ritmul plecării populației.

Închiderea școlilor și a universităților stimulează acest proces. Pe de altă parte, dacă nu putem restabili numărul de populație, putem consolida capacitatea sau capitalul uman al cetățenilor Republicii Moldova. Calitatea cetățenilor o putem consolida doar prin educație, asigurarea sănătății și alte măsuri similare. Dar putem face acest lucru dacă închidem școlile și universitățile? Eu cred că această decizie este o metodă neinspirată de a stimula procesul de lichidare a școlilor și de a evita nemulțumirile cetățenilor și părinților”, a declarat Corneliu Popovici în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”.

De menționat că, potrivit lui Dan Perciun, alocația va fi oferită la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali, în baza unei cereri depuse la instituția la care a fost transferat elevul.

Banii se vor acorda începând cu luna septembrie. Costul total pentru implementarea proiectului este de 3 milioane de lei.

În prezent, în Republica Moldova sunt 102 instituții de învățământ primar și secundar general cu până la 50 de elevi.


Preluat de la: Noi.md