Polițiștii moldoveni au aplicat amenzi în valoare de 36 de milioane de lei pentru încălcarea regulilor în perioada stării de urgență

De la instituirea stării de urgență și până în prezent, angajații MAI au aplicat amenzi în valoare de 36 de milioane de lei, pentru încălcarea regulilor pe timpul pandemiei. 

Astfel, până astăzi au fost sancționați 64 de agenți economici, 32 transportatori de pasageri, 1625 persoane fizice și 26 preoți care nu au respectat măsurile în perioada pandemiei.

Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Interne precizează că, începând cu ziua de ieri, plimbatul prin parc și sportul în aer liber nu mai sunt o restricție, dar, numai cu condiția că cetățenii nu se vor aduna în grupuri mai mari de trei persoane, vor păstra distanța socială și vor ține cont de măsurile de protecție.

Terenurile de joacă, zonele de agrement și terenurile sportive rămân a fi închise, iar organizarea evenimentelor mari, a petrecerilor și alte tipuri de acțiuni care presupun grupuri de oameni, sunt strict interzise.

În prezent, se menține regimul de carantină în mun. Soroca, or. Ștefan Vodă și s. Talmaza, or. Glodeni, s. Etulia și Cișmichioi din UTA Găgăuzia, s. Valea Perjei r. Taraclia și s. Brînzeni r. Edineț.

76 de angajați ai MAI din diferite subdiviziuni au fost infectați cu COVID-19, iar 36 s-au vindecat.


Preluat de la: Publika.md