PLOAIA de ieri a făcut PRĂPĂD în Capitală: Străzi inundate şi maşini care au plutit ca nişte bărci (IMAGINI CARE NU MAI AU NEVOIE DE COMENTARII)

S-a rupt cerul aseară în Capitală. Mai multe străzi au fost inundate, iar un mal de pământ de la un şantier de construcţie s-a surpat peste câteva maşini parcate în preajmă. Cele mai afectate au fost străzile Ismail, Albişoara şi Ion Inculeţ.

Codul Galben de averse puternice cu vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a fost valabil până ieri la miezul nopţii.

Ploaia torenţială din Capitală a făcut prăpăd în cele aproape două ore cât a durat. O porţiune de teren de la un şantier de construcţie de pe strada Nicolae Costin din sectorul Buiucani s-a prăbuşit peste câteva maşini parcate în apropiere. În context, primarul Ion Ceban a scris pe Facebook că responsabilii vor fi penalizaţi dacă se va stabili că au fost admise încălcări de către compania de construcţii.

Ulterior, pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, a precizat că agentul economic care a construit peretele de sprijin va achita pagubele pentru deteriorarea maşinilor. Mai mult, Agenţia Supraveghere Tehnică urmează să se pronunţe în acest caz.

Citeşte şi: Un gard de protecție de la un șantier a cedat în fața puhoaielor. Mai multe mașini au fost avariate (VIDEO)

Din cauza cantităţii mari de precipitaţii, râuleţul Durleşti a ieşit din matcă şi a inundat strada Ghioceilor din sectorul Buiucani al Capitalei. Nivelul apei a ajuns până la jumătate de metru.

De asemenea, mai multe drumuri şi maşini au fost înghiţite de apă. Pe strada Albişoara, un taxi a rămas blocat în şuvoaie. Şi strada Ismail s-a umplut cu apă, iar maşinile au plutit ca nişte bărci. Din imaginile trimise la redacţia noastră de către un martor ocular se vede că şi strada Ion Inculeţ s-a transformat într-un râu.

La scurt timp după ploaie, primarul Ion Ceban a menţionat că a căzut o cantitate mare de precipitaţii, iar municipalitatea nu are capacitatea să facă faţă situaţiei, chiar dacă toate serviciile Primăriei au ieşit în teren. O soluţie, în viziunea edilului, ar fi ca, pe viitor, să fie instituite Coduri galbene şi portocalii de vreme rea, iar şoferii să fie îndemnaţi să evite anumite porţiuni de drum. 

Ploaia torenţială nu i-a afectat însă pe unii pofticioşi care au încins grătarul într-o zonă verde a Capitalei. Imaginile au fost surprinse de un martor ocular.

Meteorologii spun că ploile nu vor conteni până vinerea viitoare, iar termometrele vor arăta maxime între 26 şi 32 de grade ziua şi între 15 şi 18 grade noaptea.

Citeşte şi: Ploaia face ravagii în Capitală

Ploile de acum o zi au făcut ravagii în mai multe localităţi din ţară. Duminică, în localitatea Trebujeni, raionul Orhei, un copac a deteriorat acoperişul unei case şi a rupt firele electric. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, dar proprietarii s-au ales cu o sperietură zdravănă. Iar în 12 iunie, în satul Cetireni din raionul Ungheni, precipitaţiile au distrus şase hectare de livezi și terenuri agricole.

Totodată, în localitatea Chiștelnița, raionul Telenești, salvatorii au pompat apa din 17 gospodării. Vântul puternic a deteriorat circa 200 metri pătrați de țiglă metalică de pe acoperișul școlii din localitatea Teșcureni, raionul Ungheni. În urma intemperiilor nicio persoană nu a avut de suferit.


Preluat de la: Publika.md

 Fără categorie