PLDM: Alianța PSRM-Șor-Plahotniuc atentează la temeliile statului de drept

 

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), într-o declarație, menționează că împărtășește același sentiment de revoltă cu toți oamenii care doresc sincer binele acestui stat, indiferent de preferințele lor politice.

PLDM spune că nu va aplauda niciodată “basmele lui Usatâi” sau declarațiile “fariseice ale gulerelor albe ale lui Plahotniuc, reprezentate cu devotament de Pavel Filip și Adrian Candu, care au participat la capturarea statului”.

“Oligarhii de tristă faimă, care au prădat și distrus țara și care au dat bir cu fugiții, continuă din umbră să tragă sforile în Forul Legislativ. Ei mai speră ca, în aceste condiții de haos, să scape de pedepsele penale pe care le merită. Însă vremea lor este aproape, pentru că justiția își va spune, în cele din urmă, cuvântul. De aceea, înainte de a promulga legile votate de această nouă și nefirească coaliție, Igor Dodon trebuie să se gândească la prețul pe care ar putea să-l plătească și el pentru complicitate cu oligarhii fugari.

Alianța PSRM-Șor-Plahotniuc atentează la temeliile statului de drept, la valorile democratice, la cuceririle naționale și la principiile parlamentarismului. Această coaliție a răului trebuie să plece, acest tăvălug trebuie oprit pe toate căile legale, inclusiv prin proteste de stradă.

Cetățenii au dreptul constituțional de a manifesta pașnic, în cadrul unor întruniri bine organizate, cu o agendă clară și în deplină siguranță, așa cum au fost toate întrunirile publice organizate de PLDM încă de la fondarea sa ca partid. Noi solicităm autorităților să asigure toate condițiile pentru buna desfășurare a adunării de duminică și îi îndemnăm pe toți participanții să respecte măsurile impuse de starea de urgență în sănătate”, se spune în declarația PLDM.

De asemenea, PLDM crede că se poate de trecut puntea și fără “a te lua de mână cu necuratul”.

“Și noi o vom trece, pentru că ne pasă de acest popor și de viitorul european al Republicii Moldova”, se spune în declarația PLDM.

 


Preluat de la: Timpul.md