Activitatea pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a înregistrat o revenire în trimestrul al treilea din 2024, în pofida unei scăderi a numărului de tranzacţii în prima jumătate a anului, cu 77 de operaţiuni anunţate în perioada iulie-septembrie, faţă de 53 în intervalul similar din 2023, conform unei analize a PwC, scrie Agerpres.
Sectorul de real estate, cel al bunurilor de consum şi energia regenerabilă au fost principalii catalizatori ai acestei creşteri, generând peste 65% din numărul suplimentar de tranzacţii anunţate în trimestrul al treilea, se menţionează într-un comunicat al companiei de consultanţă. “Dacă începutul anului oferea semnale incerte în ceea ce priveşte dinamica de anul acesta a pieţei de fuziuni şi achiziţii, trimestrul trei a adus o revenire semnificativă care ne face să credem că multe din tranzacţiile anunţate acum erau în plină negociere în prima parte a anului. Piaţa românească se dovedeşte tot mai atractivă pentru investitorii strategici care doresc să îşi consolideze poziţia şi să beneficieze de evoluţia unei pieţe semnificative, ca mărime, în Europa Centrală şi de Est, a cărei dezvoltare determină modificări structurale importante în mediul de afaceri”, a declarat George Ureche, Partener M&A, PwC Romania. În valoare, piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a înregistrat o creştere de peste 2,7 ori faţă de trimestrul trei al anului trecut, excluzând impactul IPO-ului Hidroelectrica din iulie 2023. Astfel, cele 77 de tranzacţii anunţate au însumat peste 2 miliarde de euro, faţă de doar 750 de milioane de euro în trimestrul trei din 2023, fără a lua în calcul cele 1,9 miliarde de euro din listarea Hidroelectrica. Cele două tranzacţii anunţate în august de PPC şi, respectiv, Nala Renewables, cu parcurile eoliene achiziţionate de la Evryo Power şi OX2, au contribuit cu peste 900 de milioane de euro la valoarea totală a pieţei, acestea fiind şi cele mai mari două deal-uri din acest trimestru. La nivelul primelor nouă luni ale anului, piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a înregistrat un total de 192 de tranzacţii anunţate, cu o valoare cumulată aproape 4,4 miliarde de euro, în creştere cu 6% an/an (fără a lua în calcul IPO-ul Hidroelectrica). “Dezvoltarea pieţei locale de fuziuni şi achiziţii şi atractivitatea ridicată a companiilor româneşti ce fac obiectul unor tranzacţii este vizibilă în trimestrul trei al acestui an prin creşterea valorii medii a tranzacţiilor anunţate la 27 milioane euro faţă de doar 14 milioane euro în aceeaşi perioadă din 2023. Atât dimensiunea tot mai mare a business-urilor operate de companiile-ţintă, cât şi evaluările în creştere, au contribuit semnificativ la această dinamică. Dacă în T3 din 2023 doar trei tranzacţii raportate depăşeau 40 de milioane de euro, în trimestrul trei al acestui an avem 10 astfel de tranzacţii. Sectoarele de energie şi real estate rămân reprezentative şi în acest eşantion”, se subliniază în comunicat.
Potrivit sursei citate, tranzacţiile mici, sub 5 milioane de euro, au devenit tot mai rare în piaţa românească, ele având o pondere mai mică de 10% în T3 din 2024, faţă de 56% în acelaşi interval al anului trecut. “Având în vedere contribuţia semnificativă a tranzacţiilor realizate cu companii operaţionale sau de proiect care operează sau vor opera parcuri eoliene sau fotovoltaice, energia verde continuă să influenţeze piaţa locală de tranzacţii, prin reaşezări de portofolii ale marilor jucători din piaţă (PPC, OMV Petrom, Premier Energy) şi apariţia unor noi nume (platforma globală de investiţii în energie electrică şi regenerabilă Nala Renewables) în producţia locală de electricitate”, spun reprezentanţii PwC. Analiza mai semnalează că investitorii strategici rămân cei mai activi cumpărători pe piaţa românească, 83% dintre tranzacţiile din primele nouă luni ale anului fiind realizate de aceştia. Fondurile de investiţii rămân în continuare prudente, diminuându-şi numărul de tranzacţii anunţate în piaţa locală pentru al cincilea trimestru consecutiv. Sectoarele care încă atrag atenţia fondurilor şi unde acestea raportează deal-uri sunt mai ales cele de logistică & transport, producţie specializată şi retail.
Pentru finalul anului aşteptările sunt ca dinamica pozitivă a pieţei înregistrată în trimestrul al treilea să continue, atât în volum, cât şi în valoare. Având în vedere caracterul sezonier al pieţei, dat de finalul anului calendaristic care coincide deseori cu finalul exerciţiului financiar în corporaţii şi în companii listate şi momentum-ul economic şi politic al României marcat de alegeri multiple şi aşteptarea unei reforme fiscale în 2025, ultimul trimestru reprezintă cel mai probabil un termen important pentru finalizarea multor tranzacţii în curs de negociere pe piaţa locală, mai menţionează consultanţii. PwC este o reţea de firme prezentă în 151 de ţări cu mai mult de 360.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.
Preluat de la: Timpul.md