”Facebook, actualmente, este ca o agenție de știri. Pe feed-ul său găsești știri din diferite surse, iar pe viitor Facebook-ul va păstra capacitatea de a penetra societatea cu informație socio-politică”, a declarat Petruți în cadrul emisiuniii ”Puterea a Patra”.
Totodată, potrivit directorului IMAS, în cazul Instagam, lucrurile stau cu totul altfel, pentru că acolo un rol foarte important îl au influencerii.
”Pe instagram sînt influencerii care reprezintă o mică dificultate și problemă pentru doamna președintă, pentru că sigur mai sînt persoane influente care joacă în continuare pentru ea și pentru PAS, dar totuși ele au mai pierdut din greutate și din lista de nume. Să vedeți că în campanie, rolul influecerilor va fi unul important. În plus, Instagramul e diferit, acolo nu o să vezi ura, dezbinarea și reacțiile negative pe care le poți vedea pe Facebook”, spune Doru Petruți.
Telegramul își continuă evoluția de penetrare, aici există un lucru special pentru că el are o rată de multiplicare. Informația de pe Telegram are o anumită unicitate, conturile de Telegram sînt destul de interesante și profilate din punct de vedere tehnic, e prezentată în mod destul de diferit, acolo vin informații în premieră, e o informație care nu se găsește în mass-media. Cred că importanța Telegramului va continua să crească.
Televiziunea e într-o situație extrem de complicată, dincolo de închiderea atîtor canale, mutarea audienței de pe TV pe mediul online – un fenomen care deja nu mai poate fi negat. Dar mai există și un fenomen în interiorul consumatorilor de TV care nu mai consumă cine știe ce informație socio-politică. Aceștia își mută preferințele pe discovery, fotbal și altceva. Întreaga televiziune la un loc, cîteodată, nu face cît face un influencer sau un material de pe YouTube sau Tik Tok.
Preluat de la: Noi.md