Peste 9 miliarde de euro vor fi acordați din bugetul UE, la propunerea Comisiei Europene, pentru crearea unui nou program dedicat sănătății, cu scopul de a pregăti mai bine țările europene pentru crizele sanitare, transmite digi24.ro.
Cu acest nou program, Bruxellesul speră să „întoarcă foaia” în felul în care UE gestionează sănătatea, judecând după modul în care criza provocată de pandemia de Covid-19 a fost gestionată de țările europene, a arătat comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides.
„În timpul crizei a existat un decalaj între ceea ce aşteptau cetăţenii de la UE şi ceea ce puteam să facem noi în realitate”, a spus Kyriakides.
Comisia propune în proiectul său de buget revizuit să doteze programul „UE pentru sănătate”(EU4Health) cu 9,4 miliarde de euro, adică de 20 de ori mai mult decât propusese Comisia în prezent pentru viitorul cadru financiar 2021-2027.
În acest program se va investi în „prevenţie, în pregătirea pentru crize, în achiziţionarea de medicamente şi echipamente vitale, precum şi în ameliorarea rezultatelor pe termen lung în materie de sănătate”.
Programul va servi de asemenea la consolidarea Centrului european de prevenţie şi control al bolilor şi Agenţiei Europene a Medicamentului şi ar acoperi răspunsul UE în problema producţiei intraeuropene de medicamente.
Pandemia de COVID-19 a pus în lumină faptul că UE este foarte dependentă de China şi de India în materie de substanţe active pentru medicamente, precum şi de echipamente medicale.
Criza provocată de noul coronavirus „a evidenţiat problemele şi slăbiciunile lanţului de aprovizionare şi de producţie a medicamentelor, care existau deja. Aceasta va fi o prioritate pentru EU4Health”, a subliniat comisarul Stella Kyriakides.
Preluat de la: Publika.md