Ploile abundente care s-au abătut miercuri timp de mai multe ore au „devastat” centrul de detenţie din oraşul central Suleja, în apropiere de capitala Abuja, distrugînd clădirile şi gardul de protecţie, a declarat un purtător de cuvînt al închisorilor nigeriene, potrivit Agerpres.
Duza a recunoscut starea de degradare a închisorilor nigeriene care datează din „era colonială” şi a precizat că autorităţile penitenciare lucrează pentru a înlocui „toate instalaţiile îmbătrînite” cu „instalaţii moderne”.
Autorităţile penitenciare au făcut apel la public să fie atent la prizonierii evadaţi şi să raporteze orice persoană suspectă personalului de securitate. Evadările sînt frecvente în închisorile suprapopulate din Nigeria, unde bandele de infractori şi de jihadişti reuşesc să pătrundă pentru a-şi elibera tovarăşii.
În iulie 2022, un grup de jihadişti a pătruns în închisoarea din Kuje, la periferia capitalei Abuja, cu explozibili şi arme grele, eliberînd peste 800 de deţinuţi, inclusiv peste 60 dintre camarazii lor.
Preluat de la: Noi.md