Percheziții la o companie de construcții într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani

În timpul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri de ciornă, telefoane mobile și mijloace bănești în valută națională și străină în sumă de 4 593 121 de lei, 69 000 de dolari, 98 500 de euro, 24 000 de roni și 106 000 de lire.

Totodată s-a efectuat o percheziție repetată la un schimb valutar care a fost vizat în acțiunile din 7 martie și 3 iunie curent, complice la procesul de finanțare ilegală, unde a fost depistat un curier care a încercat să fugă, dar a fost imobilizat.

Potrivit poliției, majoritatea mijloacelor financiare au fost ridicate de la schimbul valutar, implicat anterior în fapte de evaziune fiscală, spălare de bani și finanțare în interesul unei organizații criminale.

Potrivit materialelor acumulate, prejudiciul adus Bugetului public național în sumă de 109 milioane de lei a fost cauzat ca urmare a eschivării de la calculul și plata TVA aferentă importului de servicii, eschivării de la calculul și plata TVA aferentă bugetului și diminuării TVA aferentă bugetului.

Poliția precizează că , figurantul principal în cadrul acestui dosar, la moment, se află peste hotarele țării.


Preluat de la: Noi.md