Orașul nostru are o istorie interesantă și bogată, pe care zeci de ghizi o povestesc localnicilor și turiștilor străini. Printre ei este pur și simplu imposibil să nu-l observi pe ghidul Fiodor Evstigneev. Atrage ascultătorii nu doar cu povești, fapte și legende interesante, ci și cu chipurile artistice, în care se transformă ușor. În afară de munca în orașul natal, lui Fiodor îi place să călătorească. Astăzi el cucerește un deșert în China, la granița cu Mongolia. Cum se vede, acolo internetul funcționează intermitent. Dar chiar și în ciuda acestui fapt, jurnalista portalului Noi.md a reușit să discute cu ghidul Evstigneev în ajunul sărbătorii Hramul Chișinăului, și să-i pună multe întrebări despre istoria orașului nostru și despre atitudinea politicienilor, rezidenților, oaspeților capitalei și a lui personală față de ea.

Un chișinăuian get-beget

– Fiodor, ești chișinăuian băștinaș? De studierea istoriei Chișinăului ești pasionat demult?

– Demult activezi pe post de ghid la Chișinău? Demult ți-a apărut dorința de a povesti despre oraș locuitorilor și oaspeților capitalei, interesați de istoria ei?

– Anterior activității de ghid am lucrat într-un domeniu total diferit, mi s-a propus să lucrez ca manager de proiect pentru dezvoltarea turismului. Și, în același timp, am decis să merg la studii pentru a deveni ghid turistic. Acum vreo nouă ani am făcut prima mea excursie, la care au venit 70 de persoane, ceea ce m-a speriat foarte tare. Prima mea reacție a fost să renunț la această excursie, apoi am decis să o fac totuși. Și, sincer vorbind, mi-a plăcut cum a decurs excursia, și oamenii au avut reacții positive. Așa am devenit ghid. Înainte de asta, uneori mai activam și ca ghid turistic. În perioada activității la Raiffeisen Bank au venit la noi austrieci și oaspeți din alte companii, și mie mi-a plăcut să-i duc prin Chișinău, să le povestesc despre orașul nostru, să le arăt centrul istoric, să le atrag atenția asupra detaliilor, dar asta, desigur, încă nu era profesia mea.

– Ai vizitat multe țări și orașe. Dacă faci o comparație, este Chișinăul orașul tău? Cum te simți în el?

Nu fără conotații politice

– Este imposibil să oprești în vreun fel construcțiile în oraș, pentru că e o anumită dezvoltare, așa a fost mereu: ceva s-a distrus, s-a construit ceva nou. Și, desigur, avem o zonă istorică a orașului, care are limite, toate clădirile sunt incluse în Registrul Monumentelor, dar cineva reușește totuși să demoleze unele dintre ele. Sunt mai multe clădiri care îmi plac foarte mult, despre care vorbesc des, și revenind peste un an sau doi, văd cum arhitectura s-a schimbat complet, sau o clădire a dispărut. Da, asta e rău, dar ce să faci? Nimic nu-i veșnic sub soare, așa cum ai menționat în întrebare. Prin urmare, soarta orașului e să se schimbe, să se construiască, se se distrugă. Cred că vom ajunge să avem în capitală o zonă mică, un cartier sau o stradă, care va fi păstrată așa cum a fost în secolul XIX, în rest totul va fi reconstruit.

– În țara noastră, politicienii mereu luptă cu monumentele: unii propun să fie demolate, alții -să fie instalate. Ce părere ai despre asta: e bine ca unele monumente să le înlocuiască pe altele, sau fiecare ar trebui să reflecte o anumită perioadă de timp din istoria Chișinăului și să fie protejate de stat? Sau aceasta este o problemă politică, la fel ca discuțiile despre denumirea limbii?

– Pledez pentru păstrarea tuturor monumentelor, fără a distruge niciunul dintre ele. Este clar că la schimbarea regimului politic, ar fi irelevant să lăsăm în centrul orașului monumentele lui Lenin, Stalin sau a Regelui României, acestea țin deja de o perioadă trecută. Dar ele pot fi mutate într-un anumit loc, de exemplu, la EREN. Și acesta să fie locul, unde puteți veni cu copiii, să le arătați aceste monumente, să le vorbiți despre acea perioadă de timp, despre oamenii, în cinstea cărora au fost ridicate și de ce aceste monumente au fost mutate acolo. Ei bine, dar monumentele care nu sunt situate în centrul orașului trebuie lăsate la locurile lor, ca mărturie a unei anumite perioade din istorie, pentru generații. Da la noi, de multe ori se demolează monumente, se rescrie istoria și ea devine unilaterală.

– Uneori auzim regretele cetățenilor cu privire la redenumirea străzilor, care altă dată purtau nume frumoase – Irinopolscaia, Alecsandrovscaia, Piața Sennaia și altele. Crezi că schimbarea denumirii străzilor este un proces firesc, sau de natură pur politică?

– Da, schimbarea denumirii străzilor este o acțiune pur politică: cineva vrea să arate sau să demonstreze ceva cuiva. Acest lucru rezonează cu problema demolarii monumentelor. Dar ce poți face? Este păcat, desigur, dacă străzile-s redenumite destul de dur, în altă direcție. Dar noi, băștinașii, oricum le numim pe vechi. De exemplu, ghizii, care comunică adesea între ei, numesc străzile cu denumirile din secolul XIX, deoarece ele-s mai caracteristice. De exemplu, strada Mitropolitul Varlaam. Ei bine, ce legătură are Varlaam cu ea? Această stradă este fie Șmidtovscaia, adică Karl Șmidt, fie” Гостиная”, cum se numea mai înainte. Această denumire i se potrivește perfect și azi, dat fiind că pe ea se află multe hoteluri. Schimbarea denumirii străzilor este o chestiune neplăcută pentru mulți, deoarece, în urma faptului că cineva îți dezvoltă ideile politice, oamenii și companiile trebuie să cheltuiască bani pentru schimbarea documentelor, a indicatoarelor de adresă, a adreselor legale etc. Astăzi, de exemplu, o străduță de la marginea Chișinăului poartă numele lui Karl Șmidt, deși această personalitate merită să aibă memoria imortalizată într-una dintre arterele rutiere centrale ale capitalei. Ar fi păcat ca strada Pușkin va fi redenumită, așa cum s-a propus în mod repetat. Dar e o istorie enormă, această stradă poartă numele poetului rus deja de 100 de ani.

O oază de dezvoltare neplanificată

– Îți place Chișinăul modern, îmbinarea stilurilor arhitecturale din el, sau orașul nostru alb își pierde frumusețea și farmecul și se construiește dezordonat?

– – Dezvoltarea modernă provoacă amărăciune și dezamăgire. Mai înainte, orașul era construit conform planului, au crescut cartiere întregi, zone care erau foarte frumoase. În zilele noastre, în multe cazuri, urbanismul este un dezastru. De exemplu, în cartierul Rîșcani există o casă „Oaza”, care iese foarte mult în evidență și nu se prea potrivește cu topografia orașului. Uneori, fac excursii, care acoperă o o distanță de 20 de kilometri, și în timpul cărora explorăm periferia orașului. Aproape pe toată raza Chișinăului, unde am fost deja, există locuri unde s-a păstrat aspectul original al orașului, planificat în perioada sovietică, ele arată frumos. Există însă niște locuri, de unde aceeași „Oază” se vede, și ea nu se potrivește cu compoziția arhitecturală de ansamblu.

În același timp, există clădiri modern, care îmi plac. De exemplu, vizavi de Memorialul Gloriei „Eternitatea” s-a construit un complex cu clădiri înalte și curți frumoase. Acolo arată destul de ergonomic. Căsuța din secolul XIX, transformată în Hotel Zentrum este, de asemenea, ceva nou și îmi place abordarea. Îmi place și clădirea în care se află centrul de tineret de pe strada 31 august. Singurul regret este că nu au restaurat clădirea din secolul XIX.

– Există multe locuri și clădiri cu mozaicuri în Chișinău? De ce contemporanii nu prea prețuiesc acest tip de pictură monumentală, pentru că, dacă nu ar fi fost protestele publice, nu se știe ce soartă ar fi avut, de exemplu, mozaicul de pe peretele lateral al Palatului Sindicatelor?

– Da, mozaicul este o contribuție serioasă la dezvoltarea urbanismului și, în general, este o întreagă direcție artistică, apărută cu mult timp în urmă. Cei versați în domeniul mozaicului înțeleg, că acesta este un atuu arhitectural serios nu numai în Moldova, ci în fostă Uniune Sovietică. Acest lucru, cel puțin, este apreciat de mulți specialiști veniți din Europa. Ei fac fotografii, alcătuiesc cataloage și scriu cărți despre aceasta. Iar cei care nu apreciază acest tip de artă, probabil, nu înțeleg că aceasta este o moștenire culturală, o direcție aparte. Și asta este destul de grav. Am fost în Tadjikistan și Uzbekistan și am văzut că în aceste țări oamenii abordează foarte responsabil mozaicurile și, înainte de a demola casa pe care este așezat, ei decid cum și unde să-l mute. Mozaicurile trebuie păstrate, mai ales la Chișinău, unde nu au mai rămas multe. Și e bine că mozaicul de pe clădirea Palatului Sindicatelor a fost păstrat și mutat în centrul orașului. În timpul excursiilor prin zona centrală a capitalei, cu turiști locali sau străini, este foarte comod să le arăt acest mozaic și să le povestesc despre Palatul Sindicatelor. Anterior, era necesar să faci un tur de mers pe jos sau cu autobuzul, pentru a ajunge la Rîșcanovca.

– Cunoști bine istoria Chișinăului, în ce perioadă el s-a dezvoltat cel mai mult?

– Dezvoltarea Chișinăului este întotdeauna un proces relativ, ce a fost și ce a devenit. După părerea mea, cea mai mare dezvoltare a cuniscut-o în a doua jumătate a secolului XIX, atunci a devenit o adevărată capitală: a fost construită calea ferată, a apărut un sistem de alimentare cu apă, canalizare, s-au construit carosabile și au fost deschise multe licee. Acest lucru poate fi atribuit cu siguranță perioadei în care orașul era administrat de Karl Șmidt, și celei sovietice. În perioada sovietică, la Chișinău a venit multă lume, orașul era populat de o jumătate de milion de oameni, au crescut suprafețe uriașe, au apărut multe fabrici, s-au construit străzi largi, au fost amenajate zone verzi, adică a fost o dezvoltare foarte activă.

Cred că și în a doua jumătate a sec. XVII a fost o perioadă interesantă de dezvoltare, atunci locul pe care noi îl numim azi Chișinău s-a dezvoltat foarte mult, satul s-a transformat în oraș. Dar încă nu știm prea multe despre asta, pentru că s-a studiat puțin și nu există surse cronologice. Cel mai probabil, ele trebuie căutate fie la Istanbul, fie în România. Și făcute mai multe cercetări arheologice. De exemplu, săpăturile din apropierea Bisericii Armenești pentru prima dată au scos la iveală multe obiecte de sticlă și muștiucuri scumpe, ceea ce arată că în secolul XVII pe teritoriul Chișinăului locuiau orășeni, nu săteni.

Turiștii străini se interesează în special de „ruta vinului”

– Care este numărul excursiilor tematice și a rutelor prin Chișinău? Care dintre ele se bucură de cea mai mare popularitate?

– La moment, eu am dezvoltate cca 35 de excursii tematice: „Originea Chișinăului”, „Chișinăul mistic”, „Legende și povești ale Chișinăului”, „Povești de dragoste” și multe altele. Cele mai populare excursii – „Povești de dragoste”, „Localurile orașului Chișinău”, „Locurile lui Pușkin”, „Orașul secolului XIX”, „Orașul subteran Chișinău”, „Chișinăul evreiesc” și „Chișinăul mistic”.

– Ce excursii adună mai mulți oameni?

– „Povești de dragoste”, „Localurile orașului Chișinău”, „Locurile lui Pușkin”, „Orașul subteran Chișinău”, „Chișinăul evreiesc” și încă vreo 10, cu siguranță.

– Temele excursiilor le alegi singur, sau le sugerează turiștii? Ai și teme de excursii în curs de elaborare ?

– Da, uneori subiectul este sugerat de turiști. Unele le dezvolt personal, după ce aflu ceva interesant despre Chișinău. Îmi doream demult să finalizez turul despre Grigore Cotovschii, dar încă nu am suficient timp pentru asta. Dar excursia despre Piotr Leshcenko mi-a fost sugerată de excursionişti. Am adunat materiale pe această temă și am oferit 5 tururi pentru cei interesați. Bulgarii care locuiesc în Moldova mi-au cerut să dezvolt tema excursiei „Istoria bulgarilor din Chișinău”. În luna ianuarie a acestui an, am finalizat culegerea informațiilor și elaborarea unui tur despre istoria bulgarilor din Chișinău și a locurilor bulgărești în capitala noastră, m-au ajutat doctori în științe, care au lucrat cu arhivele și au scris despre bulgarii celebri. Alte proiecte ale mele includ dezvoltarea temelor pentru excursii, care vorbesc despre Chișinăul armenesc și grecesc. Nu am probleme cu ideile, ele-s multe, principalul e să am timp să le implementez. Și din cauza călătoriilor, nu este întotdeauna posibil să le dezvolt rapid. Pentru a pregăti un subiect nou de excursie, am nevoie de cel puțin o lună: parcurgerea traseului, lucru în arhive, din nou pe traseu, oameni care își amintesc ceva, informații. În general, acesta este un proces destul de intensiv în muncă, dar aduce plăcere.

– Cum selectezi informațiile și le prezinți ascultătorilor, pentru a nu-i copleși cu cifre și date, dar să păstreze în memorie maximum din cele auzite?

– Încerc să povestesc foarte vioi, fără prea multe date istorice, și comunic constant cu publicul: văd ce-l interesează cel mai mult, discutăm, purtăm un dialog, nu există un monolog continuu. De asemenea, dau multe exemple și spun povești amuzante, inclusiv din propria mea viață. Încerc să compar, de exemplu, cum a fost la un moment dat istoria Chișinăului, și cum este acum, sau fac paralele cu istoria unui alt oraș din altă parte a planetei. Și astfel conținutul turului, mi se pare, este cel mai memorabil. Încerc să relatez nu despre fapte seci, ci despre cazuri reale din viața oamenilor.

– Este istoria Chișinăului interesantă pentru turiștii străini, sau îi atrage în Moldova doar „ruta vinului”? Cine formează majoritatea ascultătorilor tăi – localnicii sau oaspeții?

– La prima parte a întrebării voi răspunde că depinde din ce țară a venit turistul la noi. Istoria Chișinăului este interesantă pentru locuitorii țărilor din fosta Uniune Sovietică – ei știu multe, înțeleg, chiar operează cu unele fapte și deseori aflu informații suplimentare de la ei. Este interesantă și pentru vecinii noștri, românii. Au și ei o istorie comună cu noi, știu multe despre noi. Locuitorii Israelului, care au părăsit altă dată Moldova, astăzi se interesează activ de partea evreiască a istoriei orașului Chișinău. Printre ascultătorii atenți pot numi și rezidenți ai Statelor Unite – emigranți din fosta URSS. Toți ceilalți nu întotdeauna se interesează de istoria Chișinăului și de persoanele lui semnificative, ei preferă cramele, bucătăria gastronomică moldovenească, canioanele și drumețiile.

Dacă vorbim despre cine-s cei mai mulți ascultători ai mei – cu siguranță, localnicii. Sute de oameni vin în tururile orașului, intră în detalii, adaugă detalii și-și amintesc trecutul. Persoanele în etate, care vin în excursii în zonele lor de reședință – Botanica, Râșcani și așa mai departe, îmi completează adesea informațiile, parcă s-ar plimba prin locurile vieții lor. De asemenea, foștii noștri compatrioți care vin să-și viziteze rudele rămase aici, vin la mine pentru a face un tur al orașului. Desigur, fac și excursii pentru străini, dar, sincer să fiu, nu mă interesează foarte mult, pentru că ei nu intră în detalii.

Orașul drag îl recunoaște după mirosuri

– Există locuri secrete interesante în capitala noastră?

– Pentru mine, de exemplu, locurile secrete pot fi unele, dar pentru mulți alții – altele. De exemplu, mulți nu știu unde se află loja masonică. Sau Pușkinskaia Gorka. La intersecția străzilor Pușkin și Sciusev există un subsol într-o curte, dar puteți ajunge acolo doar în prezența proprietarului casei. Acesta îl folosește ca deposit, deoarece este enorm. Dar dacă reușesc să duc acolo turiștii, ei vor fi mulțumiți, pentru că această curte subterană este sub șapte lacăte.

– Mai există în orașul nostru locuri pe care nu le-ai explorat?

– Locuri neexplorate în Chișinău, desigur, există. În special, acestea-s clădiri în care nu pot intra, pentru că nu mi se permite. Și, desigur, acesta este Chișinăul subteran. M-ar interesa să îndemn publicul să ajute cumva la lansarea acestei excursii, ca măcar unele uși spre orașul subteran să fie deschise pentru oameni, grupuri de excursii, pentru că toți locuitorii și oaspeții capitalei doresc să vadă ce avem în subteran. Ar fi bine, dacă oamenii care dețin pivnițe, beciuri și catacombe ar face primul pas spre noi. Și așa excursia „Orașul subteran Chișinău” ar deveni mai populară.

– Ce perioade ale istoriei Chișinăului te interesează îndeosebi, și de ce?

– Îmi place secolul XIX și tot ce ține de el. Din moment ce îmi place, dezvolt în mod constant acest subiect. Și, probabil, în excursia mea puteți auzi cele mai multe fapte din secolul XIX. Sincer să fiu, cunosc perioada sovietică mult mai puțin ca pe cea din secolului XIX, care pentru mine este cea mai bună.

– De ce te inspiră în mod deosebit la Chișinău, de ce îl iubești?

– Chișinăul pentru mine înseamnă oameni. Mirosurile ieșite din ferestrele apartamentelor și caselor: lumea prăjește, coace sau gătește ceva. Aceasta este nuanța lui însorită. Mi se pare că Chișinăul are mult mai mult soare ca toate celelalte orașe. Îmi place foarte mult și Chișinăul pe timp de ploaie, mai ales vara, cu parcurile lui verzi. Îmi place foarte mult să mă plimb prin băltoace. Atunci îmi place foarte mult partea de jos a orașului istoric, o numesc asiatică, cu străzi întortocheate, care mă inspiră foarte mult.

– Cred că ești singurul ghid touristic, care în timpul excursiilor se transformă în diferite personaje. Care este semnificația acestui stil? Și de la cine ai adoptat acest truc?

– Astfel de transformări au existat întotdeauna în alte țări. Pur și simplu nu mi-i frică să-mi schimb imaginea pentru o excursie – să-mi crească părul sau chiar să mă rad pe cap. Nu-mi pasă, pot să o fac. Sau să-mi lipesc păr pentru a face un tur despre Chișinăul evreiesc. Prin urmare, dacă am suficient timp, îmi face mare plăcere să mă transform în personaj pentru a adăuga un element de interes suplimentar. Și oamenilor, în special copiilor, le place foarte mult. Prietenii mei din Elveția, probabil, m-au împins spre transformare. Da chipul lui Pușkin a prins rădăcini în mine, pentru că am găsit la teatrul ”A.P.Cehov” exact un astfel de costum.

Mai există oameni de format vechi…

– Ca ghid, ce-ți dorești pentru comoditatea efectuării excursiilor și a comunicării cu turiștii?

– Desfășor diverse tipuri de excursii – mersul pe jos, alergări, ciclism. De aceea, pentru mine este important: unu – infrastructura să fie dezvoltată așa, ca să fie comod accesul la obiecte și diverse atracții turistice. Doi – avem nevoie de imagini. În apropierea fiecărui monument arhitectural ar fi grozav să avem fotografiile acestuia din trecut și informații despre personalitățile celebre. De exemplu, basorelieful lui Bernardazzi. Avem nevoie de mai mult material vizual ca acesta, ca ghizii să nu vină cu poze, da să aducă exemple concrete. Trei -orașul de seară înseamnă, desigur, iluminarea clădirilor, ea nu e suficientă. Mi-ar plăcea să văd că apare din ce în ce mai mult pe clădirile noastre, și să scot în evidență anumite elemente arhitecturale. Patru – pe mine, ca ghid, m-ar interesa și dezvoltarea infrastructurii cafenelelor. În principiu, stăm bine cu asta, dar mereu ne dorim mai mult. Cinci – este nevoie de material auxiliar, deși acesta este mai mult legat de dezvoltarea electronicii, ca pe vechea clădire să poată fi proiectată o schiță vizuală a ceea ce a fost înainte. Șase – pentru a comunica cu turiștii, ar fi bine să avem microfoane confortabile, noi avem puține, așa că eu folosesc un amplificator de sunet, care, după cum s-a dovedit la vizionarea videoclipurilor, distorsionează foarte mult vocea. De asemenea, ar fi grozav dacă am avea organizații, care închiriază turiștilor căști în timpul excursiilor, ar fi mult mai comod.

– Cum crezi, inteligența artificială va înlocui profesia de ghid?

– Profesia de ghid va exista, dar poate că tinerii vor prefera inteligența artificială. Majoritatea tinerilor nu merg în excursii, pentru că nu le văd rostul, ei spun: de ce să asculți un ghid, ca la lecțiile de istorie, dacă poți afla toate astea pe Google, de la inteligența artificială. Astăzi, din totalul tinerilor, excursiile live le preferă doar 0,5-1%. În consecință, 99% fac parte din noua generație, numită – Z, X, Y, care preferă să comunice cu IA. Ei au un format ușor altfel. Iar cei care frecventează excursiile, vin pentru comunicare, pentru cunoștințe noi, pentru mișcare, distracție, emoții, ceea ce nu poate oferi inteligența artificială. Dar dacă mai există oameni de format vechi, vor exista și excursiile live.

Lidia Ceban

Preluat de la: Noi.md