Procurorii au renunțat la învinuirea de trădare de patrie, adusă în anul 2017 fostului deputat democrat Iurie Bolboceanu și a solicitat achitarea lui.
Respectiva cauză penală face parte din lista celor 38 de dosare politice, evaluate de către un grup de procurori, creat prin dispoziția Procurorului General, în februarie 2020. Emiterea dispoziției a survenit ca urmare a Declarațiilor și Raportului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care indica o listă de dosare cu suspiciuni de urmărire ilegală, abuzivă, selectivă și pe motive politice a unor persoane din Republica Moldova.
Amintim că, Iurie Bolboceanu a fost supus măsurilor speciale de investigație și reținut pe 17 martie 2017, de către PCCOCS, după care, arestat și condamnat la 14 ani închisoare, în total, aflându-se în detenție 2 ani 3 luni și 2 zile, până când Curtea de Apel Chișinău l-a achitat și a dispus reexaminarea dosarului.
La faza de cercetare a probelor în instanța de judecată, PCCOCS a ajuns la concluzia că fapta ce i-a fost incriminată lui Iurie Bolboceanu nu întrunește elementele infracțiunii și și-a retras învinuirea.
Magistrații urmează să se pronunțe pe marginea cazului în data de 16 octombrie curent.
PUBLIKA.MD precizează că Iurie Bolboceanu, în vârstă de 61 de ani, a fost deputat din partea Partidului Democrat.
În martie 2014, Iurie Bolboceanu a părăsit formațiunea, iar in martie 2018 a fost condamnat la 14 ani de închisoare, fiind învinuit că a oferit informații spionilor ruși. Mai exact, acesta a fost acuzat că ar fi fost racolat de către ofițerii Direcției Principale de Informații a Statului Major General al Ministerului Apărării al Federației Ruse, în perioada 5 octombrie 2016 – 17 martie 2017, și că ar fi transmis informații de interes național, pasibile de a fi utilizate în dauna intereselor Republicii Moldova.
Preluat de la: Publika.md