Paza bună n-a trecut primejdia rea! Toate firmele care asigură ordinea în spitalele din Bucureşti, verificate după bătaia de la ‘Pantelimon’

Toate firmele care asigură paza în spitalele din Bucureşti vor fi verificate în perioada următoare, ca urmare a scandalului care a avut loc în camera de gardă a Spitalului ”Sfântul Pantelimon”. Se va verifica atât organizarea activităţii, cât şi dotarea agenţilor, dar şi pregătirea acestora. ”La nivelul Capitalei, s-a dispus să fie efectuate controale, în perioada următoare, la toate firmele de pază care asigură securitatea în incinta spitalelor, pentru a ne asigura că nu există nereguli şi că aceste firme îşi respectă obligaţiile contractuale faţă de unităţile medicale pe care le deserves. Toate aceste măsuri de verificare care vor avea loc în perioada următoare au ca scop asigurarea unui climat de siguranţă în ceea ce priveşte unităţile spitaliceşti”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei. Ce mai spune Poliția Capitalei

Instituţia a precizat că vor fi efectuate verificări cu privire la modul în care societăţile specializate asigură serviciul de pază şi se va verifica, în mod special angajarea, dotarea cu uniformă şi mijloace de protecţie, pregătirea agenţilor de securitate, existenţa documentelor specifice evidenţierii serviciului de pază, cunoaşterea consemnelor de către agenţii de securitate, precum şi a obligaţiilor pe care aceştia le au în timpul serviciului, modul şi timpul de intervenţie a echipelor de securitate în cazul unui incident. Decizia vine după ce două familii s-au bătut în oraşul Pantelimon, iar apoi conflictul a continuat la camera de gardă a Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Capitală, unde fuseseră transportaţi unii dintre cei răniţi în urma conflicultului şi unde a fost distrusă aparatură. Poliţia Romînă a anunţat, marţi, că toate persoanele implicate au fost idedntificate, dar continuă identificarea martorilor.


Preluat de la: Timpul.md