Igor Dodon, președintele R. Moldova, nu mai poate fi luat în serios nici de către cei care îl vor vota. Nici mai mult, nici mai puțin, el a devenit o glumă. Păcat că alegătorii săi, în mare majoritate oameni simpli și cinstiți, nu depun un minim efort pentru a analiza și faptele glumei, nu doar pentru a-i asculta demagogia, fiindcă atunci ar percepe cu siguranță transfigurarea la care mă refer. Iar dacă avem în vedere poziția pe care gluma o ocupă în stat, înțelegem că ea este foarte urâtă. Dodon este mai degrabă o poantă pe care ți-o spune un nebun, care în același timp te scuipă în ochi și te plesnește. 

Cine votează această glumă macabră? În mare parte, electoratul ei este constituit din bătrâni nostalgici după trecutul sovietic, care se împuținează odată cu trecerea timpului, precum și din urmașii acestora. Cei din urmă sunt oameni de toate vârstele, care, trăind în deplină sărăcie, sunt gata să se vândă și dracului, dacă li se oferă în schimb ceva de-ale gurii pe degeaba măcar odată la patru ani. Cu alte cuvinte, votul lor pentru Dodon înseamnă un simplu „mulțumesc” pentru o fărâmă de pâine, o sută de grame de votcă, un pachet de zahăr sau niște bănuți. Mai mult, pentru că viitorul nu le prea surâde, aceștia își amintesc că bunicii sau părinții le-au povestit cândva despre o „mare minune”, numită Uniunea Sovietică, unde pâinea costa câteva copeici. Agațându-se morțiș de această utopie, ei votează orbește cu partidele de stânga doar pentru a nu cădea în disperare. O altă parte a alegătorilor lui Dodon o reprezintă vorbitorii de limbă rusă și alți moldoveni care nu au avut ocazia să călătorească sau să muncească în alte țări decât cele din spațiul CSI, îndeosebi în Federația Rusă.

Sinceritatea lui Dodon față de Patriarhul Kiril

Totuși, indiferent de apartenența etnică, pe majoritatea acestor oameni îi unește Biserica Ortodoxă, în care cetățenii R. Moldova au deocamdată cea mai mare încredere, dar pe care președintele o folosește cu cea mai vădită ipocrizie în scopuri eminamente politice.

Acum o săptămână, Dodon s-a lăudat pe internet că pleacă să se roage pe Muntele Athos pentru poporul său. Știrea a picat ca o bombă, în primul rând, pentru că președintele se depărtase de vreme bună de biserică și nu se mai arăta interesat de lumânări, icoane sau preoți. În al doilea rând, pentru că decizia sa intră în totală contradicție cu viziunea Bisericii Ortodoxe Ruse, al cărui adept Dodon se proclamă. Se știe că Sinodul de la Moscova a rupt comuniunea euharistică cu Patriarhia de la Constantinopol, după ce aceasta a recunoscut independența Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Iar Muntele Athos, fiind teritoriu canonic al Patriarhiei de la Constantinopol, nu poate sluji ca loc de rugăciune pentru enoriașii Patriarhiei Ruse, care au dreptul să viziteze acest loc sfânt doar în calitate de turiști. Prin urmare, fie că Dodon și-a trădat astfel biserica din care pace parte, inclusiv pe Patriarhul Kiril, pe care zicea altădată că-l respectă în mod deosebit, fie că a plecat pur și simplu să se scalde la mare în Grecia, dar, așa cum se apropie alegerile, și-a mințit alegătorii că se va ruga pentru ei la Athos.

COVID-19, un prilej de răfuială politică…

Pe cât de ridicol, pe atât de jalnic este tupeul unui viitor concurent electoral de a turna brașoave, folosind numele lui Dumnezeu, înainte de campania electorală. Însă oricât de ticăloasă ar fi această mișcare, minciuna face parte din meniul zilnic al șefului statului și acest lucru nu mai e de mirare. Atitudinea lui Dodon în raport cu biserica s-a făcut observată după apariția virusului COVID-19 în R. Moldova. Atunci când Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a interzis creștinilor să intre în biserici, poliția a început să amendeze unii preoți care respectau cu strictețe recomandările Guvernului, dar care s-au pronunțat vreodată în mod critic cu privire la Dodon. Dacă admitem că șeful statului a profitat de coronavirus pentru a se răfui cu preoții incomozi, ar fi putut cel puțin să-și amintească pe vreme de restriște de clericii care îi sunt obedienți. Dar lucrurile au stat cu totul invers. Oricât de alogice au fost deciziile CNESP, care permitea oamenilor de Paști să se bulucească prin magazine, dar le interzicea să stea afară, la distanță de un metru, la sfințirea bucatelor pascale, pe Dodon l-a durut în barbă de această situație. Și-a întors fundul și s-a scărpinat la ceafă, deoarece, la acel moment, Dumnezeu nu mai era o jucărie utilă pentru el.

Nu în ultimul rând, dacă Dodon într-adevăr ar fi dorit să se roage pentru poporul său, după cum anunța cu mare fast pe Facebook, s-ar fi retras în tăcere la o mănăstire, departe de ochii lumii, fără nici să adie despre aceasta. Pentru că, spune Hristos, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, și pentru că, de fapt, comunicarea cu Dumnezeu este mai întâi de toate un dialog intim.

Preluat de la: Timpul.md