Pavel Andreicenco, născut pe 10 noiembrie, 1930 la Dnipropetrovsk (RSS Ucraineană), probabil din părinți romi ruși, a devenit o figură proeminentă în viața culturală a RSS Moldovenească. După război, drumul l-a condus în Moldova, unde și-a început ascensiunea artistică și a cîștigat recunoașterea ca artist și coregraf remarcabil. Anul acesta, ar fi împlinit 95 de ani. În onoarea aniversării sale, vă invităm să rememorăm cele mai semnificative realizări și etape din viața sa, care și-au lăsat pentru totdeauna amprenta asupra istoriei culturii moldovenești și sovietice.

Copilăria în ani de război a descoperit viitorul artist

Avea doar 10 ani cînd a început Marele Război pentru Apărarea Patriei. În 1943, în timpul eliberării Ucrainei, băiatul de 13 ani s-a ”oploșit” în Divizia 73 pușcași de gardă.

Comandantul diviziei, N. I. Iașcenco, își amintea:

„Un băiat de 13 ani, Pavel Andreicenco, s-a alăturat regimentului, a fost înrolat ca fiu al regimentului și și-a continuat cariera militară alături de noi”.

Pavel a participat la forțarea Nistrului și a ajuns în Iugoslavia, unde a suferit o contuzie în apropiere de Belgrad. A fost nominalizat pentru Medalia „Pentru Vitejie”, dar nu a primit-o. Ulterior, pe timp de pace, a fost decorat cu Ordinul Războiului pentru Apărarea Patriei, clasa I.

În acești ani s-a dezvoltat talentul său artistic. Ca „fiu al regimentului”, a performat în ansamblul de amatori al clubului divizionar, unde a dansat sub conducerea maiorului Beloțercovschii. Grația și simțul ritmului extraordinar l-au evidențiat imediat printre colegi – acolo s-a născut viitorul artist.

Dansuri țigănești: pasiune și demnitate

După război, Pavel Andreicenco a absolvit Școala Coregrafică din Dnipropetrovsk, în 1948. Acesta a fost începutul ilustrei sale cariere de dansator, care i-a adus ulterior faimă la nivel național.

Între anii 1949 – 1963 a fost solist în ansamblul academic de dansuri populare „Joc”, unde s-a format stilul său scenic unic. Aici, Andreicenco și-a demonstrat tehnica de înaltă performanță și capacitatea de a transmite emoții profunde prin dans, ceea ce a atras imediat atenția publicului și a colegilor.

Între anii 1963 – 1973, a continuat să lucreze cu un nou grup, devenind solist în trupa de dans a orchestrei de muzică populară „Flueraș” de la Filarmonica Națională. În această perioadă, tehnica sa de dans a devenit și mai rafinată, iar arta sa a atins asemenea culmi, că a început să primească invitații de a participa la diverse festivaluri internaționale.

Din 1973, Pavel Andreicenco a ocupat funcția de director artistic al ansamblurilor ”Miorița” și ”Leana”, precum și al ansamblului de copii ”Speranța”. În acest rol, nu numai că a creat noi programe de dans, dar a dezvoltat activ școala coregrafică moldovenească, formînd o nouă generație de dansatori și insuflîndu-le dragostea pentru arta populară.

A fost unul dintre cei mai buni interpreți de dansuri țigănești, combina pasiunea, demnitatea și libertatea interioară. Aceste calități l-au făcut recunoscut și iubit de public nu numai în Moldova, ci și dincolo de hotarele ei.

O șatră urcă la cer

În afară de munca în trupele de dans, la mijlocul anilor 1960 Pavel Andreicenco a început să joace în filme, devenind unul dintre cei mai proeminenți actori de caracter din Moldova.

În 1966, a debutat la ”Moldova Film”, fiind apreciat de public. Actoria și carisma sa erau la fel de fluide, ca și dansul său: mișcările, privirea și gesturile sale făceau parte dintr-un limbaj expresiv.

„Poienile Roșii” (1966) a fost primul film semnificativ din cariera sa. Andreicenco a jucat rolul unui șofer, un rol mic, dar memorabil. Filmul spune povestea conflictului dintre datoria umană și aparatul birocratic.

Pe fundalul unei veri secetoase, ciobanii, în ciuda ordinului autorităților, conduc o turmă de oi spre pășuni mai verzi – în numele vieții, împotriva regulilor. Aici, Andreicenco este un om al pămîntului, apropiat de oameni, onest și simplu. Mișcările și gesturile sale transmit demnitatea tăcută, caracteristică oamenilor obișnuiți din satul sovietic.

„O șatră urcă la cer” (1975) este un alt film de Emil Loteanu, care i-a adus lui Pavel Andreicenco faimă națională. Bazat pe nuvela lui Maxim Gorki „Macar Ciudra”, este o poveste despre pasiune și libertate, mîndrie și dragostea tragică a țigăncii Rada. Andreicenco a jucat rolul lui Talimon, un țigan mai în vîrstă și păstrător al tradițiilor, care prin dans și cuvinte transmite înțelepciunea și ritmul poporului. Prezența sa scenică a atins aici cel mai înalt nivel: fiecare gest era plin de muzică interioară. Filmul avut cele mai mari încasări în Uniunea Sovietică în 1976, iar pentru actor, a fost apogeul recunoașterii sale.

«O întîmplare la festival » (1976)

Un film despre munca de zi cu zi, în care Andreicenco joacă rolul unui maistru în construcții de drumuri. Personajul său este capabil să unească oamenii, transmițînd un simț al ritmului și spirit de echipă. Și în acest rol temperamentul dansatorului pe scenă este palpabil – fiecare mișcare este precisă și dinamică.

„Adolescența” (1981) Un film televizat despre maturizare și subtilitățile psihologice ale relațiilor părinte-copil. Anuța, de 14 ani, trăiește cu tatăl ei, administrator de filarmonică. Actrița Izolda intră în viața lor și totul se schimbă.

Andreicenco îl interpretează pe directorul artistic – o figură blajină, dar exigentă, care amintește de propriul său stil de mentorat din viața reală. Rolul a devenit unul dintre cele mai umane și credibile.

„Sînt vinovat” (1993) și „Sunt vinovat 2” (1993) În aceste filme tardive, Pavel Andreicenco a jucat rolul baronului rom Babáci. Aceasta este o poveste despre o lume, în care legile străvechi se ciocnesc cu o nouă realitate – trafic de droguri, corupție și trădare.

Personajul lui Andreicenco este o figură puternică, tragică, un simbol al alegerii morale. El se sacrifică pentru familia sa, dar e fidel demnității sale.

Filmele au devenit un fel de punct culminant al călătoriei creative a artistului: prin intermediul personajului Babáci, acesta a revenit încă o dată la tema demnității și destinului poporului.

Recunoaștere și contribuție la cultură

Lui Pavel Andreicenco i-a fost conferit titlul de Artist al Poporului din RSS Moldovenească (1966), el a devenit laureat al celui de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților de la București (1953), iar în 1999 a fost decorat cu Ordinul „Gloria Muncii”.

A fost membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) din 1964 și a participat activ la viața culturală a țării.

Din 1990, a condus societatea obștească și culturală „Romii Moldovei”, a promovat cultura și drepturile populației rome.

Amintire veșnică

Aceste cuvinte sunt o mărturie vie nu numai a profesionalismului lui Pavel Andreicenco, ci și a căldurii sale. Știa să facă mai mult, nu doar să predea dansuri – le-a insuflat copiilor postura, mîndria și simțul frumuseții, le-a transmis nu numai tehnică, ci demnitate și dragoste pentru mișcare ”.

Pavel Andreicenco nu a fost doar un maestru al dansului, ci și întruchiparea pasiunii și carismei inerente imaginii țigănești. Interpretarea sa a dansurilor țigănești a fost impregnată de o forță interioară profundă, iar personalitățile sale scenice erau incredibil de vibrante și vii. În fiecare mișcare, a transmis nu doar tehnică, ci și emoție care a captivat publicul. Nu era doar un spectacol de dans, ci o adevărată manifestare a spiritului de libertate, mîndrie și demnitate, care îl face iubit și recunoscut în ​​Moldova, dar și în străinătate.

Pregătit de Elena Semenovcher

Preluat de la: Noi.md