Patru şoferi de autocamioane, reţinuţi de oamenii legii pentru contrabandă cu droguri de peste un milion de lei

Patru şoferi de autocamioane au fost reţinuţi de oamenii legii pentru contrabandă cu droguri în cantităţi deosebit de mari. Este vorba despre patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 55 de ani, locuitori a oraşelor Chişinău şi Ialoveni. Membrii grupării activau ca şoferi de Tir-uri şi introduceau în Republica Moldova droguri din ţările europene, pe care ulterior le comercializau.

După câteva luni de investigaţii, au fost efectuate percheziţii la domiciliile şi mijloacele de transport ale bărbaţilor. Astfel, au fost depistate şi ridicate droguri sub formă de pastile, aproximativ 3000 de unităţi, bani în sumă de 22 de mii de lei şi 1300 de euro, care i-ar fi câştigat din vânzarea drogurilor.

Ofiţerii de investigaţii au stabilit că drogurile confiscate puteau fi vândute pe piaţa neagră la preţ de circa un milion de lei.

Cei patru au fost reţinuţi, trei dintre aceştia sunt cercetaţi în stare de arest, iar unul dintre ei este documentat în stare de libertate.

Potrivit legii bănuiţii riscă până la 15 ani de închisoare, iar astăzi la Curtea de Apel va avea loc şedinţa de judecată în cadrul căreia urmează a fi examinat recursul avocatului privind înlocuirea măsurii de arest.


Preluat de la: Publika.md