„Totuși, observ că în spațiul informațional continuă să se inoculeze ideea că responsabilitatea pentru ratarea achizițiilor de gaze la cele mai bune prețuri o poartă Ministerul Energiei.
Dacă la început a fost vorba de „scurgerea” unor elemente din procesul-verbal din 6 august, grijuliu subliniate și scoase din context, ulterior acestui proces s-au alăturat multe și diverse personaje – de la ceea ce se numește „сливной бачок” până la foști prim-miniștri, care au coborât la nivelul „nu cunosc, dar condamn”, dar și politicieni „atotștiutori”, care merg mai departe și afirmă că am dat și o scrisoare secretizată prin care am interzis „Moldovagaz” să procure gaze pentru întreg sezonul! Este o minciună și face parte dintr-o campanie mai largă de sustragere a atenției de la cei real responsabili de achizițiile de gaze, iar în spatele acestui „cor” se simte mâna unui dirijor.
Îndemn pe cel care a făcut declarația, și care a făcut rost până și de „raportul Kroll”, să publice scrisoarea despre care a vorbit. Și ca să nu se chinuie s-o caute la „secrete”, declar public că nu am avut vreo corespondență „secretizată” cu Moldovagaz – toată corespondența între noi a fost fără parafe”, a scris Parlicov pe Facebook.
Potrivit acestuia, „Ministerul Energiei nu cumpără și nu vinde gaze naturale”.
„Afirm cu toată responsabilitatea că nu doar nu am interzis achiziționarea de gaze la prețuri bune, dar dimpotrivă, am recomandat „Energocom” să fie făcute aceste achiziții încă din februarie, când aveam cele mai joase prețuri din ultimii ani, și puteam substitui gazele scumpe depozitate în Ucraina cu gaze ieftine procurate de pe piață”, a adăugat fostul ministru.
Procesul-verbal a fost făcut public de Mold-Street:
Premierul Dorin Recean a solicitat demisia ministrului Energiei, Victor Parlicov, a șefului Energocom, Victor Bînzari, și a lui Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori la Moldovagaz.
Totodată, Recean a declarat că va prelua portofoliul de ministru al Energiei: „Până la identificarea unui nou ministru al energiei, anume eu voi prelua portofoliul de ministru al Energiei și voi coordona gestionarea acestui sector important al țării”.
Victor Parlicov a venit cu o reacție după ce premierul i-a solicitat demisia și i-a preluat portofoliul de la Ministerul Energiei: „Nu au încredere și nu au nevoie de mine – plec, care este problema?!”.
Victor Parlicov a explicat în ce mod s-a ajuns la solicitarea de majorare a tarifului la gaz din partea Moldovagaz, după ce în septembrie, premierul Dorin Recean dădea asigurări populației că în noul sezon de încălzire, moldovenii nu vor plăti tarife mai mari la gaz și la electricitate.
Victor Parlicov, a prezentat detalii despre întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Gazprom, Alexei Miller, la Sankt Petersburg.
Parlicov a admis că Moldova ar putea fi nevoită să achiziționeze energie electrică din altă parte de la 1 ianuarie și nu din regiunea transnistreană, iar costurile vor fi mai mari: Am avut acest scenariu în calcul când ne-am pregătit de iarnă. Vom achiziționa energie electrică din altă parte, da, ne asumăm că va fi mai scump. Apelăm și la sprijinul partenerilor internaționali, fără ei nu vom putea trece de scenariul în care regiunea transnistreană nu are gaze deloc sau suficient”.
Totodată, ministrul Energiei a anunțat că președintele Gazprom, Alexei Miller, a solicitat părții moldovenești să discute cu autoritățile din Ucraina, pentru a le convinge să continue tranzitul de gaze naturale din Rusia spre R. Moldova și după 1 ianuarie 2025.
La începutul lunii octombrie 2023, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că nu exclude că Republica Moldova ar putea să cumpere gaz de la Gazprom, inclusiv pentru malul drept. Acest lucru este posibil dacă Gazprom va oferi un preț favorabil și dacă Rusia nu va impune nici o condiție politică Moldovei.
La începutul acestui an, ministrul Energiei a admis din nou că Republica Moldova ar putea reveni la achizițiile de gaz de la Gazprom, inclusiv pentru malul drept. Asta dacă Energocom nu va reușit să găsească un preț mai mic pe piața internațională.
Preluat de la: Unimedia.info