Parlamentul i-a acordat Serviciului Fiscal de Stat dreptul de a iniţia urmărirea penală

Serviciului Fiscal de Stat (SFS) îi vor fi atribuite anume competențe de efectuare a activității speciale de investigație în conformitate cu Legea privind activitatea specială de investigații și a urmăririi penale în conformitate cu Codul de procedură penală. În acest sens Parlamentul a aprobat un proiect de modificare a Codului fiscal și Codului de procedură penală.

Competențele respective se vor referi la infracțiuni, precum practicarea ilegală a activității de întreprinzător; practicarea ilegală a activității financiare; pseudo-activitatea de întreprinzător; evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor; evaziunea fiscală a persoanelor fizice; transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz; fabricarea ilegală a semnelor de marcare de stat, punerea în circulație și utilizarea acestora; însușirea, înstrăinarea în cazurile nepermise de lege, tăinuirea bunurilor gajate, luate în leasing, sechestrate sau confiscate; insolvabilitatea intenționată; insolvabilitatea fictivă; falsul în documente contabile.

Potrivit autorilor proiectului, acordarea acestor atribuții Serviciului Fiscal de Stat va asigura sporirea capacității de reacție a statului la acțiunile ilegale care împiedică dezvoltarea unui climat stabil de afaceri. De asemenea, se urmărește înlăturarea factorilor de concurență neloială pentru agenții economici care respectă cadrul legal, diminuarea economiei subterane și fortificarea premiselor pentru îmbunătățirea climatului de afaceri.

Măsurile propuse ar urma să contribuie la sporirea încasărilor la Bugetul public național. Acestea au fost elaborate în conformitate cu recomandările partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova și coordonate cu toate autoritățile relevante, reprezentanții mediului de afaceri.

Proiectul a fost votat în prima lectură. Acesta urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021.

 


Preluat de la: Publika.md