Parcul Alunelul din Capitală a intrat în etapa a doua de reconstrucţie. Lucrările vor dura 90 de zile şi prevăd construcția a două fântâni arteziene, amenajarea spațiilor verzi, instalarea sistemului de irigare, a iluminatul public și cel decorativ, precum și a mobilierului urban.
Tot în cadrul lucrărilor, pe întreg perimetrul parcului va fi amenajată o centură, prevăzută pentru biciclişti şi persoanele care practică sportul. De asemenea, urmează a fi amenajat un teren multifuncțional de sport, iar la final este planificată construcția scenei pentru concerte.
Lucrările de reconstrucție în etapa a doua vor fi finanțate de Primăria sectorului 6 a municipiului Bucureşti, care oferă 846 mii euro.
Investiția municipiului Chișinău va fi de 102 mii euro și constă în amenajarea terenului multifuncțional de sport.
Prima etapă a fost finalizată în luna octombrie 2019. Lucrările au vizat amenajarea aleilor din zona de odihnă și instalarea bordurilor noi. De asemenea, a fost renovată scara de granit de la intrarea principală în parc. În acest sens, din bugetul municipal au fost alocați 4,6 milioane de lei.
Preluat de la: Publika.md