Papa Francisc spune că nu ar trebui să revenim la vechea normalitate după pandemie

Papa Francisc atrage atenția asupra revenirii la vechea normalitate după pandemia de coronavirus și spune că „astăzi avem o oportunitate pentru a construi ceva diferit”, în sensul unei lumi mai echitabile și mai ecologiste.

„Toţi suntem îngrijoraţi pentru consecinţele sociale ale pandemiei. Mulţi vor să revină la normal şi să-şi reia activităţile economice. Sigur, însă acest normal nu ar trebui să includă nedreptăţi sociale şi daune aduse mediului. Astăzi avem o oportunitate pentru a construi ceva diferit”, a spus Papa.

Suveranul Pontif a spus că acțiunile de caritate nu au fost suficiente pentru ajutorarea celor mai săraci și a afirmat nevoia unui model de dezvoltare economică mai echitabil și mai capabil să rezolve problema inegalităților și criza climatică, iar subvenţiile publice acordate ca parte a ajutorului pentru reconstrucția de după pandemie nu ar trebui să ajungă la companiile cunoscute pentru lipsa de interes pentru protejarea mediului, drepturilor sociale şi în domeniul muncii. 

Papa Francisc a afirmat că acele criterii pentru companii să poată primi ajutor public ar trebui să fie contribuţia la integrarea persoanelor care sunt în mod normal excluse, ajutorarea celor mai nevoiaşi şi grija pentru mediu, conform Agerpres.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat marţi că orice naţiune care stochează posibile vaccinuri împotriva COVID-19, excluzându-i pe alţii, ar adânci pandemia de coronavirus. Peste 21,9 milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus la nivel global, dintre care 772.647 au decedat.


Preluat de la: Publika.md