De miercuri, la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga” va activa o nouă unitate de primiri urgente. Acest serviciu va fi oferit în premieră în instituția medicală. Administraţia spitalului spune că pentru asta a fost nevoie de o renovare […]
Are loc al XVI-lea congres la PSRM. Socialiștii vor decide dacă Dodon va prelua funcţia de președinte al partidului
Socialiştii au fost convocați în ședința de congres a formațiunii în care urmează să decidă dacă fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, va prelua funcția de lider al formațiunii. Igor Dodon este singurul candidat propus pentru această funcţie. În […]
Fermierii își scot tractoarele din Piața Marii Adunări Naționale
Agricultorii care au protestat de la începutul lunii decembrie în centrul Capitalei îşi retrag tractoarele din Piața Marii Adunări Naționale. Aceştia au decis să se retragă după ce au avut o primă întâlnire cu şeful statului, Maia Sandu. După întrevedere, fermierii […]
Argentina legalizează avortul printr-un vot istoric în Parlament
Argentina a legalizat avortul, printr-un vot istoric în Parlament. Legea are nevoie doar de promulgare de către președinte, dar este doar o formalitate, pentru că șeful statului este unul dintre susținătorii actului normativ. Din momentul promulgării, în Argentina avortul va […]
O persoană aflată în căutare pentru săvârșirea unui furt, reţinută de carabinieri
O persoană aflată în căutare pentru săvârșirea unui furt a fost reţinută de carabinieri. Femeia avea un un comportament suspect, iar în momentul verificărilor a fost stabilit faptul că acesta se află în orientare de către IP Botanica, fiind bănuită de comiterea […]
Cetățenii moldoveni își vor plăti ei înșiși asigurarea obligatorie de asistență medicală
De la 1 ianuarie angajatorul nu va mai plăti către stat asigurarea obligatorie de aistență medicală. Asigurarea va fi achitată integral de către angajat, transmite Moldpres. Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a comunicat că, începând din data de […]
Un grup de tineri care transportau droguri din Moldova spre Slovenia, reţinuţi (VIDEO)
Un grup de tineri originari din Bender cu vârstele cuprinse între 19 și 39 de ani, au fost reținuți de către oamenii legii pentru contrabandă de droguri. Potrivit poliției, aceștia organizau transportatea substanțelor narcotice din Republica Moldova spre Slovenia. Drogurile […]
Serviciul Fiscal de Stat lansează platforma experimentală a SIA "Registrul electronic al angajaţilor"
Astăzi va fi lansată platforma experimentală a Sistemului Informațional Automatizat „Registrul electronic al angajaților” (SIA REA). Totodată, utilizarea sistemului va deveni obligatorie începând cu 1 ianuarie 2021 pentru Ministerul Finanțelor și instituțiile subordonate sau în care are calitatea de fondator, […]
Poliţia cere ajutorul cetățenilor pentru a fi identificat un bărbat decedat, după ce a fost lovit de o mașină (FOTO)
Poliţia din Soroca solicită ajutorul cetățenilor pentru a fi identificat un bărbat decedat după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul a avut loc în seara zilei de 21 decembrie curent, pe traseul R-7 Soroca – Drochia – Costești […]
CIFRELE NU MINT! Omoruri la 100 000 de persoane (pe an) / Rusia vs România vs R. Moldova
Rusia – 8.2 Ucraina – 6.2 SUA – 5.0 R. Moldova – 4.1 India – 3.1 Bielorusia- 2.4 Belgia – 1.7 Finlanda – 1.6 România – 1.3 Franța- 1.2 Marea Britanie – 1.2 Germania – 0.9 Italia – 0.6 […]
A apărut puloverul anti-COVID, creat de o companie care produce sisteme de securitate
Este o perioadă în care suntem obișnuiți să ne întâlnim cu cei dragi. Ca să fim siguri că vor fi în siguranță, putem purta un pulover anti-Covid. Așa funcționează puloverul creat de Simpli Safe. O companie care produce sisteme de […]
Mai mulți salvatori și pompieri au fost menționați de ÎPS Mitropolit Vladimir
În preajma sărbătorilor de iarnă mai mulți angajați a Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au fost menționați de Înaltul Preasfințit Mitropolit Vladimir pentru curaj, dăruire și pentru colaborarea instituției cu Biserica. Ofițerii și subofițerii Detașamentelor de Salvatori și Pompieri […]
Fostul consilier al lui Dodon, Andrei Neguța pus sub învinuire pentru contrabandă. Procurorii au cerut 30 de zile de arest preventiv
Procurorii PCCOCS l-au pus sub învinuire pe fostul Ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă. Acesta a fost recunoscut și audiat în calitate de învinuit pentru complicitate la contrabandă. Învinuitul a pledat nevinovat, cu menținerea declarațiilor date în calitate […]
PDM a contestat la Curtea Constituțională farmaciile ambulante ale lui Șor și scumpirea medicamentelor
Deputații democrați au contestat la Curtea Constituțională proiectele de lege numărul 236 și 240 care prevăd crearea farmaciilor ambulante și scumpirea medicamentelor, fiind astfel puse în pericol sănătatea oamenilor și securitatea farmaceutică a țării. „Am contestat la CC proiectele prin care Șor […]
De la ceartă, la bătaie: O femeie de 53 de ani din satul Fîrlădeni a fost omorâtă de propriul soţ
O femeie de 53 de ani din satul Fîrlădeni, raionul Căuşeni a fost omorâtă de propriul soţ. Victima a fost sugrumată de bărbat, după ce între ei s-ar fi iscat o ceartă. Totul s-a întâmplat aseară în jurul orei 20:00. […]
Doi tineri din Capitală au ajuns la spital, după ce au fost împușcați în plină stradă
Doi tineri de 21 și 27 de ani au ajuns la spital, după ce au fost împușcați în plină stradă de două persoane necunoscute. Potrivit poliţiei, incidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 19:00, la intersecția bulevardului […]