Preşedinţii Statelor Unite, Donald Trump, şi Rusiei, Vladimir Putin, au publicat sâmbătă o rară declaraţie comună ce comemorează întâlnirea dintre trupele americane şi sovietice în drumul lor pentru a învinge Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în 1945, ca un exemplu despre modul în care ţările lor pot coopera, informează Reuters.
Declaraţia lui Trump şi Putin intervine în contextul unor tensiuni profunde în relaţiile americano-ruse în legătură cu mai multe chestiuni, de la controlul armelor şi intervenţia Rusiei în Ucraina şi Siria la acuzaţiile Washingtonului că Rusia a răspândit dezinformarea cu privire la pandemia de coronavirus şi a intervenit în campaniile electorale din Statele Unite.
The Wall Street Journal a relatat că decizia de a emite declaraţia a stârnit o dezbatere în cadrul administraţiei Trump, unii oficiali fiind îngrijoraţi că ar putea submina grav mesajele Washingtonului către Moscova.
Declaraţia comună a marcat aniversarea, la 25 aprilie, a întâlnirii din 1945 a forţelor americane şi sovietice, venind dinspre Vest, respectiv dinspre Est, pe un pod peste râul Elba din Germania.
„Acest eveniment a anunţat înfrângerea decisivă a regimului nazist”, se arată în declaraţie.” ‘Spiritul Elbei’ este un exemplu despre modul în care ţările noastre pot să pună deoparte diferenţele, să construiască încredere şi să coopereze pentru a urmări o cauză mai mare”.
The Wall Street Journal a declarat că ultima declaraţie comună care a marcat întâlnirea de pe podul peste Elba a fost emisă în 2010, când administraţia Obama încerca să îmbunătăţească relaţiile cu Moscova.
Trump sperase să călătorească la Moscova pentru a marca această aniversare. El l-a felicitat pe Putin, a promovat cooperarea cu Moscova şi a spus că îl crede pe liderul rus care a negat interferenţa rusă în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA, potrivit Agerpres. În schimb, funcţionari şi parlamentari ai administraţiei, au fost extrem de critici cu Rusia, relaţiile dintre cele două puteri nucleare ajungând la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece.
Preluat de la: Timpul.md