Oricât de puternic ar fi un imperiu, oricât de înrădăcinată ar fi dominația sa, istoria ne arată un adevăr dureros și inevitabil: toate imperiile se prăbușesc, într-un final. Fie că vorbim de Roma antică, de califatele islamice, de imperiul britanic sau chiar de hegemonii moderne, niciun colos nu scapă de ciclul propriei decăderi.
Puterea dominantă a oricărei epoci este sortită să fie roasă din interior – de corupție, de incompetență, de pierderea unei direcții. Națiunea uită ce a făcut-o puternică. Valorile fondatoare sunt înlocuite de lozinci goale. Coeziunea socială este înlocuită de lupta pentru privilegii. Comoditatea naște fragilitate. Când o societate începe să lucreze doar pentru câțiva de sus, nu trece mult până când ceva – sau cineva – din afară sau din interior vine să o înlocuiască.
Aceasta este legea nescrisă a ciclului imperial, descrisă cu luciditate de gânditorul din secolul al XIV-lea, Ibn Khaldun. El a formulat ideea de „’asabiya”, forța de coeziune socială – liantul invizibil dintre oameni, comunități și națiuni. În viziunea lui, aceasta este forța vitală care ridică un imperiu… și a cărei dispariție îl va scufunda.
În epoca formativă, ’asabiya este puternică – în condiții grele, de opoziție, luptă și supraviețuire. Oamenii trag împreună, împinși de idealuri, de frică, de nevoia de apartenență. Apoi vine victoria. Apoi vine stabilitatea. Și, odată cu ea, lenea morală. Se naște clasa conducătoare, se pierd valorile, se instalează luxul, se diluează responsabilitatea. Se uită suferința, se ignoră istoria. Națiunea se rupe de popor.
Ibn Khaldun descrie cinci etape ale ciclului imperial:
Această viziune nu este doar istorie. Este prezent. Este viitor. Nu este valabilă doar pentru Califatul Abbasid sau Imperiul Otoman. Este valabilă pentru Rusia sau Uniunea Europeană. Pentru Statele Unite. Pentru imperiul birocratic globalist care conduce astăzi lumea cu un amestec toxic de aroganță, ipocrizie și dispreț față de nevoile reale ale oamenilor.
Când elitele se decuplează de la realitatea poporului, când loialitatea este cumpărată, nu câștigată, când coeziunea socială este înlocuită de propagandă și polarizare, atunci se aprind fitilurile prăbușirii.
Toate imperiile cad. Nu sub forța dușmanului. Ci sub greutatea propriei decadențe.
Întrebarea care rămâne este simplă: ce fel de ’asabiya vine din urmă?
Preluat de la: Timpul.md