OPINIE / Dodon s-a „înțeles” cu Plahotniuc și cu Șor. De asta nu mai apar „video-uri exclusive” și de asta nu se mai fac proteste anti-PSRM

Valeriu Pașa, activist PPDA, consideră că Igor Dodon s-a înțeles cu Plahotniuc și cu Șor.

Cu siguranță se va schimba, cel puțin formatul guvernării 100% se schimbă. În condițiile în care astăzi practic nu mai există această majoritate parlamentară, ea cumva se menține din inerție, formatul guvernării se va schimba, nu excludem să ajungem la alegeri anticipate, nu excludem să fie o reformatare.

Eu văd ca cea mai posibilă opțiune după alegerile prezidențiale, indiferent câștigă Igor Dodon alegerile sau le pierde, o guvernare formată din PSRM, „Pro Moldova” și cu opțiuni – cu atragerea oficială a Partidului „Șor” la guvernare sau ei îi vor susține așa, cuminți, din umbră; cu Partidul Democrat sau fără Partidul Democrat oficial la guvernare, asta deja cum o să le convină. Important pentru Igor Dodon este să aibă o majoritate clară de peste 51 de mandate, lucru pe care doar împreună cu PD-ul nu și-l poate permite.

Mai există tot felul de zvonuri, că ar fi posibil ca unii democrați care au plecat la Andrian Candu să se întoarcă la PD, dar eu cred că astea-s povești. Eu bănuiesc că în această perioadă asistăm la o reașezare a forțelor, negocieri de culise care dau primele roade de înțelegeri tenebre între Igor Dodon și Vlad Plahotniuc, asistat de Ilan Șor. Vedem din comportamentul Partidului „Pro Moldova”, vedem din faptul că s-au terminat aceste video-uri exclusive cu actele de corupție ale lui Igor Dodon, iar Vlad Plahotniuc are de acestea cât pentru un serial cu 10 serii în fiecare zi pe un an înainte; Partidul „Șor” nu mai face proteste împotriva PSRM-ului, a lui Igor Dodon și a lui Ion Chicu. Posibil să ne mai așteptăm la niște încleștări între aceste partide acum în această campanie, cât Plahotniuc și Șor să-l strângă un pic mai tare la perete pe Igor Dodon și să-l facă mai flexibil în aceste negocieri, iar miza lui Plahotniuc și a lui Șor este nu cumva să se întâmple reforme în justiție în Republica Moldova, să aibă persoane-cheie în sistemul judecătoresc, care să asigure că nicio investigație n-o să meargă înainte și n-o să le genereze lor probleme. 

sursa


Preluat de la: Timpul.md

 Fără categorie