Omanul, prima ţară din Golf care ar putea introduce impozitul pe venit

Omanul preconizează să introducă în 2022 un impozit pe venit pentru persoanele înstărite, a anunţat Ministerul de Finanţe din Oman în planul economic pentru 2020-2024, relatează Agerpres.

În prezent, niciunul dintre cele şapte state care formează Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC) nu colectează impozit pe venit de la persoanele fizice.

Sultanul Omanului, Haitham bin Tariq al Said, care a preluat puterea în luna ianuarie a acestui an, a aprobat luna trecută un plan fiscal pe termen mediu destinat să facă finanţele Guvernului mai sustenabile, în contextul crizei coronavirusului şi al preţului scăzut al petrolului care afectează veniturile statului.

Unele detalii ale acestui plan fiscal au fost dezvăluite în prospectul pentru o emisiune de obligaţiuni care a avut loc luna trecută, însă fără o dată pentru implementarea impozitului pe venit.

„Un impozit pe venit pentru persoanele fizice ar fi o premieră în Golf. Cred că va fi o mişcare importantă şi va fi urmărită cu atenţie de alte state din GCC”, a declarat economistul şef de la Abu Dhabi Commercial Bank, Monica Malik.

„Inţiativa este încă analizată, fiind studiate toate aspectele. Se aşteaptă ca acest impozit să fie introdus în 2022”, se menţionează în planul economic pe termen mediu 2020-2024 publicat duminică seara.

De asemenea, planul are drept obiectiv redirecţionarea subvenţiilor de stat numai către grupurile care au nevoie de ele, în loc să subvenţioneze toţi utilizatorii. Calcularea noilor tarife pentru energie electrică şi apă ar urma să se facă gradual în următorii ani, se mai precizează în document.

La mijlocul lunii trecute, sultanul Haitham bin Tariq al Said a anunţat că o Taxă pe Valoarea Adăugată de 5% va intra în vigoare în luna aprilie 2021, în cadrul eforturilor de diversificare a veniturilor guvernului.

Toate cele şase state arabe din zona Golfului au convenit în 2018 să introducă o cotă de TVA de 5%, după ce scăderea preţului petrolului le-a afectat veniturile. Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein au introdus deja o Taxă pe Valoarea Adăugată de 5%, iar autorităţile de la Riad au triplat-o în acest an.


Preluat de la: Publika.md