Olimpicii Moldovei: Daniela Cociu, tînăra care urmărea Jocurile Olimpice de la TV, iar acum rîvnește o medalie

Daniela Cociu s-a născut la 4 mai 2000 în satul Chircăiești, raionul Căușeni.

Deși a participat deja odată la Jocurile Olimpice din Tokyo în anul 2020, atunci sportiva s-a clasat pe locul 7, iar în acest an la Jocurile Olimpice de la Paris își dorește să urce pe piedistal.

Palmares:

„Sînt Daniela Cociu și particip la competițiile de Canoe. De cîțiva ani beneficiez de bursa Solidarității Olimpice, un ajutor imens pentru mine. Acest suport a fost o sursă constantă de încurajare și motivație, dîndu-mi puterea să obțin rezultate remarcabile, să urc pe podium la competițiile internaționale și să mă calific pentru Tokyo 2020 și Paris 2024.

Bursa primită mi-a permis să mă mențin într-o formă sportivă excelentă. Am investit în suplimente, alimentație, proceduri de masaj, refacere și echipament sportiv – toate acestea fiind esențiale pentru a-mi îmbunătăți performanțele și a mă apropia de visul meu.

Creșterea mea profesională se datorează în mare parte solidarității olimpice. Fără acest sprijin, drumul meu ar fi fost mult mai greu. Sunt profund recunoscătoare că am reușit să folosesc la maxim această oportunitate, crescîndu-mi potențialul și aducînd mîndrie Moldovei.

Comitetul Național Olimpic și Sportiv a fost catalizatorul schimbării în bine și al obținerii rezultatelor mult dorite. Fiecare succes, fiecare medalie cîștigată poartă și amprenta acestui sprijin neprețuit.

Voi continua să dau tot ce am mai bun și să reprezint Moldova cu mîndrie și dedicare”, a povestit canoista în ajunul Jocurilor Olimpice de la Paris

Daniela este pasionată de sport și de modul activ de viață încă din copilărie. Tînăra își amintește că la școală era mereu prima la toate competițiile.

„Să practic canoe am început la vîrsta de 14 ani, dar am îndrăgit acest sport în 2016, după ce am participat la prima mea competiție internațională”, a povestit Daniela.

În 2016, tînăra viziona la televizor Jocurile Olimpice din Brazilia și nici nu își imagina că la următoarea ediție va reprezenta Republica Moldava.

„Sînt niște emoții foarte puternice mai ales de bucurie și, în același timp, de mîndrie, fiindcă munca pe care am depus-o în toți acești ani a dat rezultat și acum la jocuri trebuie să avem o prestație cît mai bună, să ne calificam în finală și acolo să luptam pînă la ultima vîslire.”

Familia Danielei o susține la orice competiție și are încredere în puterile tinerelor sportive. La fel, sportivele sînt susținute și ghidate de antrenorii Victor Reneischi și Nicolae Juravschi. „Ne susțin și personale care ne cunosc și echipa noastră de suporteri tot crește și crește. Este un sentiment foarte plăcut.”

Jocurile Olimpice și Paraolimpice de la Paris vor avea loc în perioada 26 iulie – 8 septembrie 2024, în diferite locații din Paris și din regiunea Île-de-France.

Te îndemnăm să susții echipa olimpică! #HaiMoldova


Preluat de la: Noi.md