Internațional moldovean Oleg Reabciuk își va continua cariera în campionatul Greciei. Fotbalistul a semnat un contract valabil pe 4 ani și jumătate cu Olympiakos Pireu și a fost prezentat oficial la noua sa echipă.
Pentru achiziția fundaşului în vârstă de 22 de ani, multipla campioană a Greciei a plătit două milioane de euro clubului portughez, Pacos de Ferreira.
Oleg Reabciuk s-a născut la Ialoveni, dar a emigrat în Portugalia, alături de părinţi, când avea doar 4 ani. A făcut primii pași în fotbal şcoala din oraşul Rio Maior. A urmat apoi Academia de fotbal a clubului Sporting Lisabona, iar ulterior a ajuns la echipa de juniori a clubului Belenenses.
În 2016 a semnat cu FC Porto, jucând la echipa a doua a clubului, iar peste 3 ani s-a transferat la Pacos de Ferreira.
În acest sezon a fost titular în toate cele 11 meciuri jucate în campionatul Portugaliei și chiar a marcat 2 goluri.
Reabciuk este titular incontestabil și la prima reprezentativă a Moldovei, pentru care a debutat în 2018 și a jucat 24 de partide.
Preluat de la: Publika.md