Oamenii primesc compensații financiare grase, dacă pleacă voluntar

Uzina – principalul exportator al României – aplică un nou program de plecări voluntare. Dacia va demara de la 1 octombrie un programul „avantajos” de demisii, motivat de reorganizarea companiei. Producătorul auto de la Mioveni își propune să reducă personalul în secțiile unde procesele sunt robotizate sau activitatea scade, după ce producția modelului Jogger a fost deja mutată parțial în Maroc. Angajații care aleg să plece voluntar vor primi compensații atractive, în funcție de vechime: de la 22.000 de lei pentru cei cu până la doi ani, până la 185.000 de lei pentru cei cu peste 16 ani de experiență. Cererile pentru aceste beneficii pot fi depuse începând de luni, conform unei informări interne consultate de Profit.ro. Dacia lansează periodic programe de concediere voluntară, cel mai recent fiind în 2022. Acestea se întâmplă într-o perioadă de turbulențe în industria auto, marcată de anunțuri de concedieri și restructurări ale mai multor giganți din domeniu.


Preluat de la: Timpul.md