Oamenii de știință au descoperit că planeta Marte ar fi avut inele, la fel ca Saturn

Cei doi sateliți naturali ai planetei Marte, Deimos și Phobos, s-ar putea transforma, la intervale mari de timp, în inele asemănătoare celor pe care le are Saturn, au descoperit oamenii de știință, citați de Space.com.

Marte are doi sateli pe orbită, Phobos şi Deimos. Oamenii de ştiinţă au crezut mulți ani că ambii sateliţi sunt de fapt nişte asteroizi care s-au apropiat prea mult de Marte şi au rămas captivi pe orbita planetei. Un nou studiu arată însă că, dacă Deimos ar fi fost un asteroid capturat de câmpul gravitaţional al lui Marte, el ar fi trebuit să aibă o altă orbită.

„Faptul că orbita lui Deimos nu se află în exact acelaşi plan cu ecuatorul lui Marte a fost considerat un aspect neimportant şi nimeni nu a încercat să explice de ce stau lucrurile aşa”, a comentat coordonatorul acestui studiu, Matija Cuk, cercetător la Institutul SETI. „Dar odată ce am avut o idee nouă şi importantă şi am examinat situaţia cu alţi ochi, înclinarea orbitei lui Deimos şi-a dezvăluit marele secret”, a adăugat ea, scrie digi24.ro,

Ideea cea nouă a venit din analiza mişcării orbitale a celuilalt satelit marţian, Phobos, care coboară încet, în spirală spre Planeta Roşie. În cele din urmă, Phobos va ajunge atât de aproape de Marte încât gravitaţia planetei îl va sfărâma, formându-se un inel în jurul lui Marte.

Coautorii acestui studiu – David Minton, profesor la Purdue University şi Andrew Hesselbrock, student doctoral la aceeaşi universitate – sugerează că ceea ce urmează să se întâmple în viitorul îndepărtat cu Phobos nu este un eveniment singular pentru Marte. Ei susţin că după ce Phobos va fi distrus de gravitaţia lui Marte, fragmente din el se vor coagula pentru a forma o nouă lună pe orbita planetei. Acelaşi lucru, conform studiului, nu s-a întâmplat doar cu Phobos, ci s-a mai întâmplat şi cu cel puţin o altă lună în trecutul lui Marte.

„Această teorie a ciclicităţii sateliţilor marţieni propune un element crucial care explică înclinarea orbitală a lui Deimos: o lună nou-născută se îndepărtează de inelul din care s-a format şi de Marte în direcţia opusă celei în care coboară în prezent Phobos spre planetă, din cauza interacţiunilor gravitaţionale cu Marte”, conform unui comunicat al Institutului SETI.

„O lună care migrează spre exterior de la marginea inelelor poate intra într-o o aşa-numită rezonanţă orbitală, în care perioada orbitală a lui Deimos este de trei ori cea a celeilalte luni. Putem susţine că doar o lună care se deplasează spre exteriorul (acestui sistem) ar fi putut să influenţeze puternic (orbita lui) Deimos, ceea ce înseamnă că Marte trebuie să fi avut un inel care a împins luna din interior spre exterior”, conform comunicatului.

Această lună ipotetică care a migrat spre exterior ar fi trebuit să fie imensă – de aproximativ 20 de ori mai masivă decât Phobos. Conform teoriei, Phobos ar fi cu două generaţii mai tânără decât această lună, care s-a sfărâmat şi s-a reformat de două ori până în prezent – cea de-a doua reformare a dus la apariţia lui Phobos. De asemenea, vârsta lui Phobos susţine această teorie. Dacă Deimos are miliarde de ani vechime, Phobos are în jur de 200 de milioane de ani, ceea ce înseamnă că s-a format pe când dinozaurii stăpâneau Pământul.

Deocamdată, nicio sondă spaţială nu s-a apropiat suficient de sateliţii lui Marte pentru a testa teoriile geologice cu privire la formarea lor, însă acest lucru se va schimba în curând. Agenţia spaţială niponă (JAXA) doreşte să trimită o misiune spre Phobos în 2024. Această misiune va purta denumirea Martian Moons Exploration (MMX) şi dacă totul va decurge conform planurilor, MMX va culege o mostră de pe Phobos şi o va aduce pe Pământ.

Acest studiu a fost prezentat cu ocazia celei de-a 236-a întruniri a Societăţii Astronomice Americane, ce se desfăşoară în spaţiul virtual până la 3 iunie. O lucrare bazată pe acest studiu a fost acceptată pentru publicare în Astrophysical Journal Letters. 


Preluat de la: Publika.md